Celebrul fotomodel Laurette se declară o admiratoare a „Briliantului”, chiar dacă recunoaşte că nu se numără printre cele mai fanatice microbiste. Ea a aflat de greutăţile lui Adi Mutu din presă şi doreşte să-l susţină în aceste momente dificile, când verdictul forului sportiv suprem s-a transformat într-o uriaşă presiune.
„Îl admir pe Mutu pentru că reuşeşte să facă performanţă în fotbal, că trăieşte intens jocul. Chiar dacă a mai greşit şi a mai fost iertat, el merită o nouă şansă. Aş fi fericită dacă el va fi lăsat să facă ce-i place, respectând bineînţeles regulile. Mi-e imposibil să cred că Mutu a vrut să intre pe teren după ce a consumat vreo substanţă interzisă sportivilor, mai ales că a mai trecut prin acest calvar. Oricine greşeşte, indiferent de domeniul în care lucrează, însă nu poţi pune capăt unei cariere ca a lui Mutu din cauza unei întâmplări nefericite. Sunt alături de Mutu, este un simbol al României de care sunt mândră”, a declarat, pentru „ring”, Laurette.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu