…da, e el. Fotbalistul român. Îl recunoaştem. Ştim clişeul, nu? „Brânză bună în burduf de câine rău”. Brânza bună e talentul. Câinele rău e caracterul. Să fim sinceri: cariera lui Mutu a luat sfârşit. Abia ieşit din cea de-a doua suspendare a carierei pentru consum de substanţe interzise, atacantul l-a îmbrâncit pe antrenorul de la Fiorentina, cu care era la un pas să se şi încaiere. A fost suspendat de club, care-l va da şi în judecată. Punct.
Sigur, poate că Mutu mai apucă, printr-un noroc, un transfer salvator la Galatasaray sau cine ştie unde, dar povestea a ajuns la final. Cluburile mari au învăţat că trebuie să se ferească de el. E bătăuş, indisciplinat, are probleme cu prafurile, provoacă scandaluri când nu te aştepţi. Dacă, printr-o minune, se linişteşte subit, va mai juca un an, doi, cel mult trei, dar nu la nivel înalt, pentru că la Real Madrid, Barcelona sau Manchester United îţi trebuie caracter.
Nu vi se pare, însă, că trăim un déjà-vu? Fiecare generaţie a avut un Mutu – sigur, cu alte probleme, dar cu aceleaşi cauze şi cu aceleaşi consecinţe asupra carierei. Ce mare ar fi fost „Gâscanul” Dobrin dacă… Păcat de „Mopsul” Dumitrache, pentru că… Unde ar fi ajuns „Minunea blondă” Balaci dacă… Cei care l-au văzut la lucru pe Dănuţ Lupu jură că… Lista poate continua la nesfârşit, inclusiv spre anii din urmă, cu brânzeturi fel de fel, stricate de burduful rău: Ovidiu Maier, Ionuţ Luţu, Daniel Pancu, Adrian Cristea…
În reaua tradiţie a tuturor acestor înaintaşi, Mutu a refuzat darurile pe care ursitoarele i le-au făcut la naştere. Era sortit să ajungă uriaş, poate cel mai mare, dar aici e o poveste de anduranţă, nu neapărat de oportunism. Privind întreaga carieră a lui Mutu, vom şti de ce fotbalul nostru a pierdut, mereu în prelungiri sau la penalty-uri, drumul spre marea performanţă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu