Adrian Mutu ar urma să revină în lotul Fiorentinei la meciul cu Palermo, din 13 februarie, dar mesajul oficialiilor toscani este unul foarte clar: românul de 32 de ani va reintra în echipă numai atunci cînd va demonstra că s-a schimbat.
"Linia Fiorentinei e clară: atacantul va reintra în grup doar când va avea capul şi picioarele pentru a face acest lucru. Adică: românul are încă probleme fizice, îi lipseşte ritmul, deşi, de unul singur, a accelerat recuperarea.
Apoi mai există un aspect: cel psihologic. Adrian trebuie să demonstreze că s-a schimbat. Timpul se scurge, însă la o analiză realistă totul arată că el va reveni în teren săptămâna viitoare. Astfel, Mutu va rata partidele cu Genoa (miercuri) şi Parma (duminică), urmând să revină în echipă la partida cu Palermo, programată în 13 februarie", a scris Gazzetta dello Sport, preluată de Mediafax.
De asemenea, italienii notează că Mutu a solicitat să fie inclus în lotul pentru meciul de miercuri, însă patronul Andrea della Valle nu a luat încă o decizie în acest sens.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu