În urmă cu patru ani, „Briliantul“ a fost în mijlocul unui scandal similar, după ce, un opătar al unui restaurant exclusivist al Constanţei, New Safari, l-a acuzat pe Adrian Mutu că l-a bătut cu o rangă învelită într-un prosop. Nici acum nu se ştie cu exactitate dacă a fost vorba de un incident real sau doar o răzbunare. Nici foştii colegi sau prieteni, nici măcar duşmanii nu mai ştiu nimic despre Gigi Grosu (32 de ani), cel care în toamna anului 2006 declanşa un scandal naţional după ce l-a acuzat public pe Adrian Mutu că l-a bătut cu bestialitate. Conflictul a fost aplanat pe toate căile, plângerea retrasă, victima a plecat la muncă în străinătate, iar un an mai târziu, Grosu, se făcea remarcat după ce a fost implicat în mai multe incidente, unul cu un interlop iar cel de-al doilea cu Poliţia.
Scandalul a izbucnit abia la o săptămână de la presupusul incident. Grosu, pe atunci ospătar la restaurantul New Safari, declara că iniţial s-a certat cu Adrian Mutu, în timp ce servea lotul naţionalei, venit în data de 1 septembrie 2006 în Constanţa pentru meciul România- Bulgaria. Ospătarul a vrut să îi facă vedetei naţionalei o fotografie, însă Mutu l-a înjurat, iar ospătarul a ripostat: „L-am făcut drogat. De ce a vorbit aşa cu mine?“, declara Grosu la câteva zile după eveniment.
Varianta sa nu a putut fi probată niciodată. Conform declaraţiilor sale, în aceeaşi noapte a fost chemat la hotelul Rex, unde era cazat lotul naţionalei, ca să se împace cu fotbalistul şi să primească cadou un tricou. „Mutu era în camera lui bea. I-a pus pe doi să mă ţină iar el m-a bătut cu o rangă înfăşurată într-un prosop, să nu lase urme“, povestea ospătarul acum patru ani.
A renunţat la plângere
La acel moment toţi oficialii din fotbal au sărit de partea fotbalistului, abia ieşit din scandalul cu droguri de la Chelsea. Primul care a luat atitudine a fost selecţionerul Victor Piţurcă care a afirmat că nimeni nu putea intra în hotel fără să ştie şi că îi verificase personal pe fotbalişti. Povestea a continuat să ia amploare însă s-a stins brusc după ce naşul lui Mutu, reputatul Nicu Gheară, a discutat, iniţial prin intermediul unei televiziuni, cu Grosu, care susţinea sus şi tare că îl va băga pe fotbalist la puşcărie şi îi va cere daune de sute de mii de euro.
În mai puţin de o lănă, Grosu şi-a retras declaraţia dată ulterior poliţiştilor. Motivul invocat a fost acela că Serviciul de Medicină Legală nu i-a dat decât două zile de îngrijiri în urma bătăii, deci ar fi trebuit să judece cu fotbalistul pe civil.
Amintiri contradictorii
Foştii săi angajatori nu mai ştiu nimic de Grosu. „Incidentul a fost foarte neplăcut pentru noi. În seara aceea nu ştiam ce s-a întâmplat, abia a doua zi am început să ne limpezim. Mutu era vedetă, el avea mândria lui de ospătar, fotbalistul şi-a chemat bodyguarzii...nici acum nu ştim exact“, a spus Iuliana Rusu, unul dintre asociaţii terasei New Safari.
„Adevărul îl ştie numai el. Noi până la acea dată nu am avut ce să-i reproşăm. Era curat, era respectuos, muncea, pentru noi era suficient. După incident am convenit de comun acord să plece“, a mai arătat asociata.
„Îl ştiu pe Grosu de zece ani. Adevărul este că a fost bătut şi nu o să-l găsiţi. Nu mai este în ţară“, a spus unul dintre ospătarii terasei, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Vecin problemă
După incident, ospătarul şi-a schimbat nu numai locul de muncă ci şi domiciliul. Nu mailocuieşte în apartamentul părinţilor de patru ani. „Noi nu credem că l-ar fi bătut fotbalistul. Fabulează mult. Problema era el. Era scandalagiu, el la 2 dimineaţa spărgea prin casă. Am chemat poliţia de nenumărate ori. Bine că s-a mutat“, au declarat vecinii săi, care nu l-au mai văzut pe acasă încă din 2006.
Grosu a plecat să muncească în Grecia, în toamna anului 2006, însă în 2007 a reapărut. Nu ca victimă ci ca agresor: în ianuarie 2007 a sărit să distrugă maşina interlopului constănţean iar în ianuarie 2009, a fost protagonistul unui incident cu poliţişti. Tânărul era taximetrist şi a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii care l-au urmărit, l-au blocat în trafic, l-au încătuşat şi până la urmă i-au dat drumul după ce i-au suspendat permisul de conducere şi i-au aplicat o sancţiune contravenţională.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu