Mărturie şoc a unui traficant de medicamente:"Toţi vă vindem iluzii!

Sorin Oprea este unul dintre cei anchetaţi de DIICOT în scandalul sibutramina. Îşi recunoaşte vina: "Da, am adus în ţară, ilegal, 5.000 de cutii din «Capsula de slăbit»".
După 23 de zile petrecute în beciurile Procuraturii, bucureşteanul a ieşit cu un singur gând: să nu fie singurul care plăteşte pentru întreaga mafie. Investigaţia pornită de reporterii ProSport în cazul lui Adi Mutu, descoperit dopat după ce a consumat medicamente pentru slăbit din România, l-a determinat pe Oprea să vorbească. "Recunosc ce am făcut, regret că am greşit, dar nu sunt singurul şi nici marele vinovat! Am venit să spun adevărul!", deschide Oprea uşa către Lumea Interzisă.

Timp de mai bine de o oră, redactorii ProSport asistă apoi, înmărmuriţi, la o spovedanie cutremurătoare. Despre producători necinstiţi, despre importatori fără scrupule, despre comercianţi cinici, despre autorităţi complice sau nepăsătoare, despre milioane de români naivi, care plătesc bani grei pentru a se otrăvi cu "ceaiuri" sau "produse naturiste".

Domnule Oprea, de ce vreţi să vorbiţi?
Am fost scos ţap ispăşitor. Am făcut puşcărie fără să fiu marele vinovat. Nu vreau să fiu singurul care plăteşte. Vreau să se afle adevărul! Când 90 la sută din piaţă face ceea ce am făcut eu, de ce să plătesc doar eu?
Când aţi importat Capsula de Slăbit din China, ştiaţi că nu aveţi acest drept?
Da, ştiam că este marcă înregistrată. Recunosc că am greşit, am spus asta. Şi regret ce am făcut. M-am gândit însă la profit, iar pentru asta am plătit, stând 23 de zile în arest.
"Toţi importatorii ştiu!"
Ştiaţi că aşa-zisul medicament sută la sută natural conţine, de fapt, sibutramină?
Da. Toţi importatorii ştiu! De fapt, nimeni nu comercializează produsul adevărat, cel care este compus doar din plante. Aici vorbesc de toate produsele tip "SuperSlim", care, de fapt, au compoziţie identică aceleia pe care o are şi "Capsula de slăbit".
De ce nu se păstrează reţeta originală, cea făcută din plante, fără sibutramină?
Din mai multe motive. Dacă pastilele ar fi făcute numai din plante, nu ar avea efect! Există şi produse autohtone, naturale sută la sută, dar nu se vând. Sau se vând cinci cutii pe lună, pentru că nu slăbeşti deloc, sau slăbeşti un kilogram. Lumea ia ceaiurile şi produsele chinezeşti, pentru că numai cu alea simţi efectiv că slăbeşti. În plus, sibutramina, care e un derivat de amfetamină, creează dependenţă. Acesta este scopul final, ca produsul să aibă efect şi să fie cerut pe piaţă. Oficial, nu poate fi trecută pe reţetă pentru că intră în categoria amfetaminelor. Aţi văzut vreo reclamă la televizor făcută Capsulei de Slăbit?Nu! Produsul s-a promovat prin el însuşi! Asta înseamnă că a avut efectul scontat încă de când a apărut pe piaţă, acum doi ani.
Andrei Petrişor, unicul importator în România al "Capsulei de slăbit" şi cel care a făcut plângerea la DIICOT, susţine că produsele lui nu au legătură cu sibutramina, ci doar cele aduse de dumneavostră.
Petrişor minte cu nonşalanţă! Eu am adus un singur transport, de 5.000 de cutii, din care aproape toate au fost confiscate. Pe piaţă am reuşit să plasez foarte puţine şi numai în magazine tip Plafar. De doi ani sunt însă comercializate produsele lui Petrişor. Care este probabilitatea ca produsele viciate să fie de la mine? Vă spun eu: foarte mică!"
1.000 curate, 99.000 cu sibutramol"
Să înţelegem că şi domnul Petrişor a adus produse contrafăcute?
Da! Metoda e următoarea: ceri de la fabrica din China un lot de 100.000 de cutii de produse, dintre care 1.000 sunt curate, iar 99.000 au sibutramol. Le prezinţi pe cele curate la analize, iei avizele şi apoi vinzi bine mersi tot lotul! Toţi fac aşa. Şi e vorba de toate produsele "naturiste" aduse din China. În toată această afacere, eu sunt ţapul ispăşitor, deşi sunt un jucător mic pe piaţă.
De ce v-ar fi eliminat Petrişor dacă sunteţi atât de mic?
Pentru că eu îl concuram pe piaţa neagră, acolo unde este adevărata miză. La "SuperSlim" sunt vreo 13 importatori. La "Capsula de slăbit" el era, până să apar eu, singurul jucător. De altfel, imediat după ce ne-a prins pe noi, a şi crescut preţul la produsul ăsta. Inclusiv pe piaţa neagră.



Cât din afacere se derulează pe piaţa neagră?
Cam 80-90 la sută. De multe ori fără acte, fără documente. Chiar şi acum, când SuperSlim a fost retras de pe piaţă, puteţi suna, de curiozitate, un agent comercial, spuneţi-i că sunteţi plafarul de la Unirii şi că doriţi 500 de cutii. Ia să vedeţi cum vi le aduc imediat! 90 la sută din activitatea agenţilor comerciali e piaţa neagră. Se lucrează mai ales cu site-urile de Internet şi cu magazinele Plafar.
Circuitul drogului în natură
La farmacii?
Mmm… Foarte greu. Au camere video… Ăştia lucrează cu factură... Dar şi flacoanele vândute legal de ei conţin sibutramină!
Cât de mare este această afacere în România?
Nu am date certe... Dar cred că face minimum cinci milioane de euro profit anual. Tot lanţul profită. Noi luăm din China cutia de genul Capsulei de Slăbit cu un euro, o vindem la agenţii comerciali cu 45 de lei, iar clienţii din România o cumpără cu 150 de lei
Dar cum le băgaţi în România?
Nici nu v-ar veni să credeţi dacă vă spun cât e de simplu!
Fără acte?
Fără! Se trec în acte 20.000 de cutii, iar chinezul livrează alte 100.000 pe lângă, din acelaşi lot, dar fără documente. Cele 20.000 se introduc legal, cu toate formele. Celelalte... Inclusiv prin Poştă!
Ceea ce spuneţi e şocant...
Vreau să arăt că nu sunt singurul! Vreau să plătesc pentru greşelile mele, nu pentru ale întregului sistem. În România, avizele se dau de Institutul de Bioresurse Alimentare, care nici măcar nu are un laborator care să facă testele! Se profită de faptul că legislaţia nu e clară.
Autorităţile ce fac?
Ştie toată lumea, dar nu se face nimic."Tot ce vine din China poate fi contrafăcut!"
Poate vi se pare o întrebare prostească, dar nu v-aţi gândit niciun moment că importând aceste chimicale pe post de produse naturiste puteţi ucide oameni?Sibutramina afectează, printre alte organe, şi inima. Poate duce la infarct miocardic pentru cei deja suferinzi!
...(ezită). Să ştiţi că m-am gândit... Dar când ajungi faţă în faţă cu chinezul, uiţi de tot! Toţi ne gândim la profit, începând cu producătorul şi terminând cu patronul de la Plafar. Toţi vă vindem iluzii!
Câte dintre produsele naturiste provenind din China sunt contrafăcute?
Toate! Tot-tot! Tot ceea ce vine din China poate fi contrafăcut! Inclusiv Viagra. De pildă ceaiul de ginseng: nu are ginseng! Credeţi că o rădăcină atât de rară şi de scumpă, care necesită un întreg proces de prelucrare, poate costa atât de puţin?
Deci ceaiurile chinezeşti din farmacii, din Plafar, din supermarketuri...Cele pe care scrie că sunt de slăbit, cele cu ylang-ylang, cele cu gingseng…
N-au ce scrie pe ele! În loc de gingseng sunt alte rădăcini! Nu e nimic sută la sută natural.
"Mutu să spună codul lotului"
Este incredibil... Şi oamenii care cumpără aceste produse din magazine? Cum se pot apăra?(ezită) Eu i-aş sfătui pe toţi cei care se simt rău după ce consumă aşa ceva să depună plângere! Asta e singura modalitate...
Adi Mutu vrea să-i dea în judecată pe cei care au importat Capsula de Slăbit în România. Se poate îndrepta către dumneavoastră?
Chiar îl rog pe Adi Mutu să anunţe oficial din ce lot este capsula pe care a luat-o. Fiecare cutie şi fiecare folie are codul lotului pe ea. Este foarte uşor, după aceea, de văzut de la cine provine, conform documentelor de import. Pastila luată de Mutu, cea cu sibutramină, nu e de la mine. E din loturile lui Petrişor. Al cărui tată se ştie cine e... Ce influenţă are.
Atunci, în afară de domnul Petrişor, mai este şi alt importator?
Nu. Sper să se facă lumină în acest caz, chiar dacă eu nu sunt fiul lui Petre Petrişor, un personaj puternic şi influent în România.
Pompiliu Popescu: "Doctorii sunt foarte vulnerabili"
Faptul că pe piaţă există medicamente contrafăcute nu l-a surprins pe medicul echipei naţionale de fotbal a României. "Doctorii trebuie să fie foarte atenţia de unde procură produsele. Dacă le iau de pe la plafar, din apartamente sau din supermarketuri atunci este o problemă. Medicii sunt foarte vulnerabili atât timp cât există medicamente contrafăcute pe piaţă. Eu ştiu să mă feresc", a declarat Pompiliu Popescu.
"Încercăm să protejăm sportivii"
Proteinele nutritive sunt folosite cu precădere în lumea sportului. Coordonatorul medical al Federaţiei Române de Rugby, Alin Popescu, a explicat, pentru ProSport, cum reuşeşte să îi ţină pe sportivi departe de aceste probleme. "Încerci să dai cât mai multe produse verificate, să asiguri o hrană bună, ca proteina şi celelalte substanţe să fie luate direct din alimente, şi să descurajezi consumul după ureche a unor produse de felul acesta prin cât mai multe controale antidoping", spune Popescu, medic specialist în medicina sportivă. Mai mult, el precizează că, pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, controalele antidoping în rândul echipei naţionale de rugby s-au intensificat, anul trecut fiind sportivi care au făcut şi de cinci ori acest test.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com