Vreţi o lume mai bună, un loc cu pedepse blînde? Intraţi în fotbal!
Ca să îşi dovedească nevinovăţia, Mutu vrea să ceară testul pilulei pe un voluntar. Eu nu mă bag la chestia asta, cînd vreau să slăbesc fac foamea. Renunţ la cartofi prăjiţi. Trec pe trotuarul celălalt dacă zăresc o firmă pe care scrie McDonald’s. Sau Burger King, sau KFC. Dar la cîţi admiratori are Adi în patrie şi în diaspora e imposibil să nu găsim muşterii. Ei, hai, nu se oferă nimeni? Nu se poate! Păi, stimaţi compatrioţi, cînd am văzut cîţi i-au plîns pe umăr zilele din urmă, artişti şi taximetrişti, familişti şi conţopişti, interlopi şi cetăţeni respectabili, normal era să fi văzut coada. Ca pe vremuri la carne şi la brînză. La portocale, aţi auzit că Di Cano i-a recomandat o cură de oranjadă Briliantului sibutraminic.
Românii iartă uşor, observă Jackie Ionescu. E o generalizare periculoasă, dar adevărată. Iar din felul în care o spune venerabilul antrenor, nu e neapărat o calitate. Jackie a înţeles. Uităm uşor nu datorită înzestrării supranaturale în materie de suflet, ci pentru că e mai comod. Şi convenabil. La fel se întîmplă cînd ne supărăm. Ne trece repede. Uitarea nu-i doar o formă de memorie slabă, e o dovadă de superficialitate. Ne mascăm slăbiciunile în sentimente omeneşti înalte. Uităm repede şi iertăm la fel de repede fiindcă în subconştient aşteptăm un tratament similar pentru atunci cînd vom călca pe bec. Ştim că vom călca. E inevitabil. E modul nostru de a naviga. Apoi, toleranţa deosebită faţă de ilicit şi subteran nu costă nimic şi impresionează asistenţa fiind costumată în omenie. Aşadar. Ăia răi sînt cei care vor ca regulile să fie respectate, bunii sînt cei care cer clemenţă. Răii lovesc în cel căzut, dorind să se aplice legea care şi pe ei îi pedepseşte cînd trişează, bunii nu pricep de unde atîta răutate la ceilalţi. Bunii sînt adişorii noştri care fură viaţa la cîntar în fiecare zi, apoi ne ţin prelegeri despre iertare.
Nu sînt de aceeaşi părere cu Radu Naum atunci cînd pretinde că despre cazul Mutu s-au spus toate vorbele proaste şi deştepte posibile. E loc pentru mai mult în ambele direcţii, mai ales în prima. Sînt de aceeaşi părere cu Radu atunci cînd observă că fotbalul are regim privilegiat. Universul răsfăţului suprem, cum inspirat îl descrie el. Fotbalul nostru cel de toate zilele, fotbalul nostru cel cu două feţe, una de larg consum, destinată publicului larg, microbistului plătitor şi chior, cealaltă ocultă, proprietatea unei pături de iniţiaţi cu vedere excelentă, tipi care au reuşit să facă din sportul cel mai popular o lume închisă, care nu se supune regulilor valabile tuturor celorlalţi. Fotbaliştii beneficiază de o protecţie de care nu au parte nici cicliştii suiţi direct de pe şosea în dubele poliţiei, nici atleţii suspendaţi cu ani grei de detenţie dincolo de pistă.
La 16 ani, Andreea Răducan a plătit cu aurul olimpic o imprudenţă a medicului, care o tratase cu Nurofen, medicament care conţine pseudo-efedrină. Greşise. Verdictul a fost fără recurs. La 31 de ani, recidivist în materie, Adrian Mutu susţine că e victima dorinţei de a slăbi şi a ignoranţei mamei în materie de pilule naturiste. Fiorentina şi Federcalcio se pregătesc să-l scoată basma curată. Fotbaliştii, aceşti mari exceptaţi ai planetei. Fotbalul, statul-Rai, bogat, fără frontiere, cu legi lejere. Atît doar că se înalţă damf de amfetamine şi de steroizi din vestiarele marilor stadioane ale lumii, iar Sepp, Michel, Angel, Mircea şi Mitică ne zic că a venit primăvara şi că, de fapt, miroase a mărgăritar.
Nici nu ma asteptam la altceva din partea domnului Catalin Geambaşu. Nici nu stiu de ce a mai scris acest editorial! Zambetul lui din ziua in care a aflat ca Adi a fost gasit dopat din nou ... a spus multe ... mult mai mult decat cuvintele de mai sus. Claudya
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu