Mihai Mironică: Deocamdată bate definitivul

Împotriva oricărei logici, în afara logicii care guvernează acum naţionala României, Mutu şi Tamaş au fost readuşi în lot. Cei doi cheflii n-au fost folosiţi în meciul crucial cu Franţa pentru că, spune Piţurcă, "el nu are nevoie de salvatori". Sigur, în orgoliul imens al lui Piţurcă, nimeni nu trebuie să fie "salvator", în afara noului selecţioner. Nu ştiu cum ar putea explica Victor Piţurcă faptul că Hagi a fost adus ca un "salvator" în naţionala actualului selecţioner la meciul cu Ungaria, după ce Hagi făcuse un lucru mult mai greu digerabil pentru antrenor decât escapada petrecăreţilor de acum.

Din motive morale, selecţionerul nu a chemat la meciul care conta doi dintre cei mai buni jucători români. Şi, la meciul următor, care nu prea mai contează, îi cheamă pe excluşi. Victor Piţurcă ar fi fost selecţionerul preferat al dadaiştilor, băieţii care promovau arbitrariul total. Tristan Tzara, figura centrală a acestui curent, ar fi creat un motto al mişcării dadaiste din fabuloasa declaraţie a lui Piţurcă despre decizia în cazul Mutu-Tamaş: "Cei doi sunt excluşi deocamdată definitiv de la naţională".

Privind lista convocaţilor "de principiu", înţelegem că lui Chivu încă nu i s-a făcut dor de naţională, fenomen indispensabil pentru o revenire, după cum ne explica Victor Piţurcă. Adevărul este că e vorba de un proces chimic complicat. Sunt însă două detalii care ne dau speranţe pentru întoarcerea căpitanului. După meciul cu Novara, Chivu şi-a dat seama că ţi se pot întâmpla lucruri mult mai groaznice decât să joci pentru România. Şi, la fel de important, a fost rechemat Lobonţ, cel care ştie ca nimeni altul să spună formula magică: "Tanti mama lui Cristi, îl lăsaţi pe Cristi să iasă afară?"

Între timp, Bănel îşi continuă imperturbabil destinul la naţională. Se culcă pe la zece, întotdeauna după ce se spală pe dinţi, are pijamalele călcate şi nu e niciodată netuns. La 26 de ani, se apropie vertiginos de numărul de selecţii al lui Dobrin. Îl va depăşi, fără îndoială, şi, peste ani, nepoţilor li se va povesti de Prinţul din Făurei. Pentru că România va renaşte prin modele de profesionalism, iar amintirile despre milioanele de români fermecaţi de driblingurile leneşe ale non-profesionistului Dobrin vor fi doar vestigiile unei societăţi comunisto-decadente.