Marius Geanta: Un balon numit biluţă

N-o să pricep niciodată tonul milos care a însoţit pe alocuri relatările despre cazul Mutu. Apărătorii săi nu pot fi altfel decât el însuşi. Reci, cinici, interesaţi. De unde, atunci, atâta emoţie? Nu-l poţi plânge pe Mutu, fie şi din simplul motiv că s-ar putea ca atacantul să te lase singur în acest demers, plecând la discotecă. Nu râdeţi, aşa e el! Nicio dramă, de la cocaină la sibutramină, n-a fost suficient de mare pentru a-l pune în mod real pe un nou macaz al vieţii.
Dacă şi-a revenit oarecum după episodul Chelsea, s-a întâmplat dintr-un soi de tupeu al băiatului de cartier care, odată ieşit de la şcoala de corecţie, a vrut să le arate celorlalţi gherţoi că-şi poate lua un nou bemveu’ numai bun de impresionat piţipoance. Cu mijloacele anterioare. Nicio schimbare structurală, numai accente ale unui tupeu fără limite. Un manelist al fotbalului care are succes în rândurile unor mase de oameni tocmai pentru că a demonstrat că poţi avea bani şi recunoaştere în Piaţa Domenii fără a te interesa vreodată să-ţi hrăneşti bruma de talent. Fără a depune vreun efort, fără a fi serios, persiflându-i pe toţi cei care au îndrăznit o altă opinie. Pentru autenticele valori ale fotbalului, ar fi dramatic să auzim peste vreo doi-trei ani discursuri despre renaşterea Briliantului. Balonul ar fi prea rotund, prea mic şi prea halucinant. S-ar transforma într-o biluţă.