Ion Cupen: Tot despre Adi Mutu

Mass-media s-a înfruptat cu poftă din noul caz Mutu. Război psihologic, diversiune, apetit profesional, cleveteală carpatină? Iată că nu mă pot sustrage la rându-mi din priza aceasta na­ţională.
Deraierile lui Adi irită şi incită în egală măsură. Eu nu l-aş ţintui pe făptaş la stâlpul infamiei, din moment ce năstruşniciile sale ţin de patologie. Asta-i firea lui de copil frumos, strălucitor în ghete, defectuos când iese din ele. Biografia lui e grăitoare.

Conflictual, înfumurat, nestatornic, violent, uşuratic, gigolo năzuros, dar fotbalist de rasă, el întruchipează un paradox incomod ca şi când un elev tobă de carte ar avea numai note de 4 la purtare. Viaţa lui Mutu e ca o fântână cu apă tulbure în care lumea pescuieşte cu sârg.
Ultima boroboaţă amestecă firescul cu suspiciunea. Într-adevăr, ce să caute o pastilă de slăbit pe gâtlejul unui atlet încordat şi fibros ca o felină?
S-ar putea să fie totuşi ingenuu, de data aceasta, dar pe el nu-l mai crede nimeni ca în povestea cu Ionică mincinosul, un ciobănaş care striga „Lupii!", fără ca fiarele să fie prin preajmă, mobilizând tot satul, spre amuzamentul lui.
Când într-adevăr au năvălit sălbăticiunile, n-a mai sărit nimeni, temându-se de o nouă farsă. Aventuros, Mutu a evoluat la opt echipe. Deocamdată. Adi e ca un fluture. Lăsaţi-l să zboare. Nu faceţi din el o omidă. Ar fi un sacrilegiu.