Adrian Mutu povesteşte, pentru Libertatea, cum a ajuns să semneze un nou contract cu firma de impresariere a fraţilor Victor şi Ioan Becali, după o pauză de cinci ani. Atacantul Fiorentinei şi al echipei naţionale a României a trecut cu vederea neînţelegerile din trecut, pentru că cei doi impresari l-au ajutat mult de-a lungul carierei.
Libertatea: A fost o mare surpriză împăcarea ta cu fraţii Becali. Ce te-a determinat să faci asta?
Adrian Mutu: Sincer, niciodată nu le-am purtat ranchiună fraţilor Becali. Evident, am avut motivele mele pentru care am întrerupt colaborarea, dar le-am uitat. Avem şi amintiri frumoase împreună, iar în ultima vreme numai la acestea m-am gândit.
Care a fost motivul pentru care, în urmă cu cinci ani, nu ai mai semnat cu ISM sau Becali Sport?
Contractul meu cu firma ISM expirase înainte de a avea problemele cu Chelsea. După ce au ieşit rezultatele la testul antidoping, Giovani a ieşit pe sticlă şi m-a criticat. Era omul care mă reprezenta şi nutrebuia să dea în mine. Acesta a fost lucrul care m-a supărat.

Victor Becali a declarat că în cinci minute v-aţi pus de acord. Este adevărat?
Atât eu, cât şi Victor ne doream împăcarea. Cum v-am mai spus, tot ce-a fost rău am uitat. Ne-am amintit numai realizările pe care le-am avut împreună: cum am ajuns eu la Dinamo, apoi plecarea la Internazionale Milano şi multe alte lucruri.
Te-ai împăcat şi cu Gigi Becali. Nu ţi-a fost greu, după toate atacurile acestuia din presă?
Nea Gigi este unul dintre cei mai sufletişti oameni pe care-i cunosc. Chiar dacă a făcut declaraţii în presă, încercând să mă denigreze, eu ştiu că în sufletul lui ţine la mine. A văzut toată lumea cât de bucuros a fost că ne-am împăcat.

Adi s-a comportat ca un suporter
Accidentat la coapsa piciorului drept, atacantul român al Fiorentinei nu a putut juca, aseară, împotriva Franţei, dar a urmărit partida cu sufletul la gură din tribuna stadionului parizian. “Îmi pare foarte rău că nu am fost refăcut complet pentru a juca. Totuşi, am vrut să fiu alături de colegi, să-i încurajez, şi-am insistat să fac deplasarea cu lotul”, ne-a precizat Adrian, care s-a manifestat ca un adevărat suporter în timpul meciului de pe Stade de France.

Ratează tăierea moţului lui Prodănel
La insistenţele conducerii Fiorentinei, Adrian Mutu a părăsit lotul naţional imediat după meciul Franţa - România, disputat aseară, după închiderea ediţiei, la care a asistat din tribunele arenei Stade de France. Astfel, “Briliantul” nu va putea participa la tăierea moţului lui Laurenţiu Adrian Reghecampf, fiul sexoasei impresare Ana-Maria Prodan şi al fotbalistului Laurenţiu Reghecampf.
Vrea să mai joace încă şase ani
Adrian Mutu (30 de ani) are de gând să mai joace încă şase ani şi intenţionează să-şi încheie cariera la Dinamo, formaţie pentru care a evoluat în perioada 1998- 1999. “Mă voi retrage în cinci, şase ani. Cu siguranţă, la Dinamo! Acolo am crescut, am mulţi prieteni şi vreau să mă întorc la final”, a spus Mutu, pentru ProSport.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu