Mutu a revenit în România prima oară după ce TAS a dat o decizie mai mult decât drastică în ceea ce îl priveşte, aceea că trebuie să plătească 17 milioane de euro englezilor de la Chelsea. Parcă mai trist decât de obicei, Adi a vorbit la aeroport, dar nu a apărut pe terenul de antrenament. E apt medical? Poate din punct de vedere psihic? Va juca sau nu cu Franţa?
Afectat de această decizie a TAS, Mutu s-a schimbat mult în ultimul timp. Potrivit apropiaţilor, exuberantul fotbalist de altădată este mult mai gânditor şi mai preocupat de situaţia sa. Înainte şi după meciul cu Ungaria s-a discutat foarte mult pe marginea faptului că Adi nu ar mai vrea să joace pentru România. Chiar şi acum, înaintea reunirii de ieri, au fost voci care au vorbit despre un eventual forfait pentru Franţa şi Austria, dar sosirea sa ieri la aeroport a diminuat rumoarea.

Întâlnirea Lucescu jr - Mutu a dat roade
Speculaţiile s-au înteţit din nou, atunci când la primul antrenament de ieri Mutu nu a ieşit pe teren alături de restul tricolorilor. Culmea e că vedeta naţionalei ar putea lipsi sâmbătă de pe „Stade de France”, dar exclusiv din motive medicale.
ProSport a dezvăluit şi după Ungaria adevăratul motiv pentru care Adrian nu a putut veni. Cu o zi înaintea convocării după o discuţie cu staff-ul Fiorentinei, Lucescu junior a decis să nu îl pună pe Mutu, care acuza stări febrile, pe drumuri. Fotbalistul fusese întepat de un păianjen şi a putut să îşi revină de sâmbătă până miercuri, el antrenându-se normal în ziua meciului cu Ungaria. Răzvan nu a făcut caz, şi înţelegerea arătată faţă de club şi jucător i s-a întors. Interesant este că Adi şi Răzvan au petrecut la mijlocul săptămânii trecute mai multe ore în care au discutat despre fotbal şi viaţă. „Adi e un tip special. Nu e treaba mea să vorbesc despre problemele lui, dar sunt sigur că, atunci când intră pe teren, dă totul”, le-a mărturisit Răzvan unor apropiaţi.
L-a rugat pe Prandelli să îl înţeleagă
Dar ce are, de fapt, Mutu? Şi care este motivul pentru care la antrenamentul de ieri vedeta naţionalei a lipsit? Oficial, Paul Zaharia, ofiţerul de presă al FRF, a spus sec: „E la recuperare!”. Sâmbătă, cu o zi înaintea meciului Fiorentina - Palermo, la finalul ultimei şedinţe de pregătire, câtiva jucători, printre care şi Mutu, au rămas să mai tragă la poartă. Atacantul român a simţit o durere la piciorul stâng şi a ieşit de pe terenul de antrenament. În ziua meciului, adică duminică, durerile au continuat, astfel că staff-ul medical al Fiorentinei a decis spre după-amiază să i se facă o ecografie. Pe muşchiul numit dreptul femural de la piciorul stâng al lui Adrian a fost detectat un edem ce conţinea câţiva milimetri de lichid. „Poţi să joci azi cu Palermo”, a dat medicul verdictul. „Risc să nu mai pot fi apt pentru naţională?”, a venit întrebarea fotbalistului. Italianul a fost sincer: „Da”. „Atunci nu joc azi (n.r. - duminică)”. Principalul Fiorentinei nu ştia de hotărârea românului, şi cu câteva ore înaintea jocului l-a întrebat pe Mutu cum se simte. „Vorbeşte cu doctorul”.

Hotărât să joace sâmbătă
După o consultare în trei, s-a decis ca Mutu să nu forţeze. Pe parcursul meciului, Mutu i-a spus lui Prandelli că vrea să se menajeze pentru naţională atunci când a fost solicitat să intre.
„Sută la sută joc sâmbătă“, a fost mesajul cu care Mutu a ţinut să liniştească stafful naţionalei. Abia venit de la aeroport, acolo unde oferise o serie de declaraţii care lăsau să se întrevadă o problemă: „Sper să fiu sănătos şi să nu mai las loc la interpretări”, ori „Nu sunt în forma mea cea mai bună”, Adrian a intrat pe mâna doctorului naţionalei, Pompiliu Popescu. O altă ecografie care a confirmat diagnosticul medicilor italieni şi hotărârea ca luni să fie zi de repaus pentru Mutu. Bazin, masaj intens şi odihnă. Abia astăzi Mutu ar putea ieşi pe teren pentru câteva reprize de alergări, dar contactul cu mingea este exclus până mâine. De altfel, în astfel de cazuri antrenamentul specific cu mingea poate duce în orice moment la o accidentare, astfel că, până la ora meciului, lui Mutu i se va recomanda să nu abuzeze de şuturi la poartă.
Dacă intră cu Franţa, nu va juca împotriva Austriei
Planurile tactice ale lui Răzvan Lucescu pentru Franţa ar putea fi date peste cap, întrucât tot ieri a primit şi vestea accidentării lui Dănciulescu. Practic, sunt doi jucători pe care îi folosea pe acelaşi post: vârf doi. Dacă până la urmă Mutu nu va putea evolua, în locul său ar putea intra Surdu ca titular cu Franţa. În cazul în care durerile nu cedează, s-ar putea lua chiar decizia înlocuirii „Briliantului” cu un alt atacant din campionatul intern. Andrei Cristea, Bogdan Stancu şi Gigel Bucur sunt soluţiile de rezervă. Interesant este că, dacă va juca împotriva Franţei, e aproape sigur că nu va putea fi pe teren cu Austria.

În Italia, toate sindicatele se mişcă să mă ajute şi vreau să mulţumesc oraşului Firenze pentru că, atât politic, cât şi în ceea ce priveşte publicul, toţi au fost cu mineAdrian Mutu, FiorentinaSper să fiu sănătos, să joc si să nu mai las loc la interpretăriAdrian Mutu, atacantul echipei nationale
„Nu am 17 milioane de euro“
Pentru prima oară la naţională de la meciul cu Serbia, Adrian Mutu rămâne afectat de decizia TAS, care l-a îndatorat cu peste 17 milioane de euro, dar spune că e pregătit de meciul cu Franţa.Pentru „dubla” cu Franţa şi Austria, Răzvan Lucescu îl va avea la dispoziţie pentru prima oară de la instalarea ca selecţioner şi pe Adrian Mutu, sosit ieri în ţară. Atacantul Fiorentinei ţine prima pagină a ziarelor din Italia cu problemele sale cu Chelsea, dar spune că ştirea apărută în cotidianul La Nazione, care susţine că scandalul cu londonezii îl poate forţa să se retragă, este falsă.
„Vreau să joc“
„După ce au spus cei de la TAS şi cei de la Chelsea, sunt uşurat. O să joc în continuare şi sper să o fac bine. Vreau să respect decizia organelor competente, dar nu am 17 milioane de euro, nu ştiu dacă sunt cinci persoane în lumea asta care au 17 milioane cash”, a declarat ieri Mutu. După ce a ratat pregătirea de vară a Fiorentinei din cauza unei accidentări, jucătorul de 30 de ani a recunoscut că nu e la capacitate maximă: „Mă bucur că am revenit la naţională şi sunt gata de meciul cu Franţa, deşi nu sunt în cea mai bună formă fizică. Vreau să joc şi să nu mai existe interpretări pentru că am jucat puţin la naţională în ultimul an“.

Dacă va fi apt, Mutu va juca împotriva Franţei. Ne poate ajuta foarte multRăzvan Lucescu, selecţioner
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu