Ziarul ring: Lupu il apara pe „Briliant”: „S-a gasit Raducioiu sa vorbeasca de Mutu!”

Unul dintre cei mai mari atacanţi pe care i-a dat fotbalul românesc, Florin Răducioiu, l-a făcut praf pe Adrian Mutu în presa din Italia. Cel care i-a sărit în ajutor “Briliantului” este Dănuţ Lupu, fostul coleg al lui Răducioiu de la Dinamo.

Adrian Mutu nu traversează cea mai bună perioadă a carierei sale. La retrogradare cu Cesena, Mutu a fost criticat dur de un fost tricolor şi jucător în Serie A, la mai multe echipe, Florin Răducioiu. Fostul mare atacant al lui Dinamo a dat un interviu în presa italiană în care a vorbit despre Mutu. “A fost un pariu hazardat al preşedintelui Cesenei, Igor Campedelli. Un pariu pe care, în cele din urmă, l-a pierdut. Mutu e un fotbalist imatur, campion negativ şi la naţională. Nu e în stare să aibă un comportament de adevărat lider” a spus Răducioiu. 

 În apărarea lui Adrian Mutu a sărit însă Dănuţ Lupu. “E uşor să arunci cu vorbe într-un om care nu trece prin cel mai bun moment din viaţa sa. Eu cred că evoluţiile mai slabe ale lui Mutu vin şi din cauza problemelor pe care le are cu Chelsea. Nu trebuie să uităm că Mutu a fost de foarte multe ori unul dintre cei mai buni la naţională în ultimii ani. Nu înţeleg ce l-a apucat pe Răducioiu. S-a găsit Răducioiu să vorbească de Mutu! Parcă nu e persoana cea mai nimerită…”, a declarat, pentru “ring”, Dănuţ Lupu.

Mai poate juca la nivel înalt?
Dănuţ Lupu este optimist în privinţa atacantului Cesenei care, în situaţia în care echipa sa va retrograda, va putea să-şi caute altă echipă. Iar ofertele deja au început să curgă. “Eu cred că Mutu a greşit alegând Cesena, dar trebuie să-l înţelegem. Poate Cesena i-a făcut cea mai bună ofertă financiară. E la final de carieră şi asta l-a interesat, mai ales că are şi procesul ăla cu Chelsea. Eu cred că Mutu mai poate juca la nivel înalt doi-trei ani, dar va depinde foarte mult de el”, a mai spus Lupu.

“România pierde cu 5-0 în faţa Serbiei. Răspunsul lui Mutu a fost să meargă la o petrecere!” - Florin Răducioiu, sursa: “La Voce di Romagna”

Ce a mai spus Răducioiu:
“Îţi trebuie personalitate şi un anumit grad de modestie pentru a intra în rolul de lider al unei echipe provinciale. Mutu nu are niciuna dintre aceste caracteristici. Nu e un Hagi sau un Baggio.”
E nevoie de o perioadă de adaptare, dar măreţia unui adevărat campion iese apoi în evidenţă. Lui Adrian i s-a cerut asta la naţională, însă el a trişat de fiecare dată.”

N-a strălucit nici ieri
Adrian Mutu a fost din nou titular, ieri, după ce n-a evoluat etapa trecută, în jocul Cesenei de la Cagliari, scor 0-3. Meciul a fost unul ciudat, centralul Carmine Russo dând senzaţia că vrea neapărat victoria gazdelor, acordându-le în acest sens două penalty-uri. Împotriva oaspeţilor a dictat două eliminări! Mutu a jucat doar 72 de -*minute şi nu a fost nici de această dată jucătorul providenţial pe care-l doreşte preşedintele Igor Campedelli. Şi totuşi, românul a avut posibilitatea de a marca în două rânduri. În minutul 28, lansat în careul gazdelor, Mutu a preluat pe piept, dar a şutat pe centru în portarul Agazzi. Apoi, şase minute mai târziu, românul a executat bine o lovitură liberă, dar Agazzi a plonjat şi a scos greu în corner.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com