Adrian Mutu (33 de ani) este considerat unul dintre principalii vinovaţi pentru parcursul dezastruos al Cesenei în Serie A. Echipa sa are şanse infime de a evita retrogradarea.
Adrian Mutu este considerat unul dintre principalii vinovaţi pentru parcursul dezastruos al Cesenei în Serie A, competiţie în care doar printr-o minune mai poate evita retrogradarea.
“Voiam să ne consolidăm poziţia în Serie A. M-au deziluzionat toţi, chiar dacă aşteptam ceva mai mult de la vechea gardă. Mutu trebuia să aducă valoare, dar dupa startul prost de sezon nu a adus calitate”, a afirmat patronul Igor Campedelli.
Mai mult, nici conducerea tehnică nu pară să-i mai dea credit ”Briliantului”. În ultimele trei partide din Serie A, Mutu a fost de două ori lăsat în afara lotului, iar în cea de-a treia partidă a fost schimbat după primele 45 de minute.
Cel mai probabil, atacantul român va fi obligat să-şi caute o altă echipă începând din vară, mai ales că Igor Campedelli nu va fi de acord să-i plătească salariul de două milione de euro, sumă uriaşă pentru o formaţie care joacă în eşalonul secund.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu