Antrenorul Mihai Ianovschi (60 de ani), de al cărui nume se leagă istoria fotbalului argeşean, continuă să-şi apere cel mai important elev, Adi Mutu (33 de ani), cel care a pierdut şi ultima cale de atac în procesul cu Chelsea. Clubul londonez îi solicită “Briliantului” daune totale de 17.000.000 de euro, după ce, în 2004, fotbalistul a fost depistat pozitiv cu cocaină.
Libertatea: Sunteţi la curent cu ultimul verdict împotriva lui Adi Mutu?
Mihai Ianovschi: Mă mândresc cu Mutu, indiferent de situaţie şi chiar dacă trăim într- o ţară în care îi contestăm pe toţi, buni sau nu. Îl susţin şi nu mă dezic de Mutu!
Totuşi, să nu uităm că a greşit...
Au fost zeci de fotbalişti, de baschetbalişti sau de handbalişti care au comis aceleaşi greşeli şi nu le-a “tăiat” nimeni capul cum îi fac ăştia lui Mutu. El n-a primit un tratament bun sau rău, mereu a primit unul diferenţiat. Suspendarea de şapte luni era de ajuns, să-l pui să plătească 17 milioane de euro e batjocură!
Credeţi că “Briliantul” se va înţelege cu Chelsea şi va scăpa basma curată?
Acest proces durează de aproximativ şapte ani şi acum s-a ajuns la final. Eu zic că Adi trebuie să stea la masa negocierilor cu cei de la Chelsea pentru a ajunge la o înţelegere. Nu cred că-şi va pierde banii sau casele.
Spune că Adi e util echipei naţionale
Aţi mai vorbit cu el?
În ultima perioadă, nu, dar îi transmit să nu se oprească, să nu cedeze şi să continue lupta! Am fost tare mândru, alături de fiul meu, Mihăiţă, la meciul cu Uruguay, când aveam pe teren doi elevi daţi de noi: Adrian Mutu şi Bogdan Stancu.
Ar fi mai bine să se retragă?
Nu, n-are de ce. Este foarte util naţionalei, mai poate juca cel puţin trei ani la nivel înalt. După aia, i-am mai zis şi eu, să îmbrăţişeze meseria de antrenor. Dar în Italia, deoarece aici e vânat şi la primul pas greşit i-ar sări din nou toată lumea-n cap.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu