Adrian Mutu (foto) este din nou idol în Italia. Românul a revenit duminică în primul "11" al Fiorentinei şi a marcat unicul gol al meciului cu Cagliari, din etapa a 15-a din Serie A. Mihajlovic, fanii şi presa nu au contenit ieri cu laudele la adresa "Briliantului".
"Adrian m-a încântat duminică. Mă încântă la fiecare antrenament! Nu există mulţi jucători ca el. Este un campion adevărat", a spus Sinişa Mihajlovic, conform SkySport24. "A revenit Mutu, şi-a revenit Fiorentina!", a scris site-ul fiorentinanews.com, în timp ce violanews.com a salutat reuşita lui Mutu cu mesajul: "Bine ai revenit, campionule!". Atacantul român a fost integralist în Fiorentina - Cagliari, scor 1-0, şi a marcat de trei ori, însă doar o reuşită i-a fost validată, celelalte două goluri fiind marcate din ofsaid.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu