Fotbalistul s-a lăsat surprins în ipostaza de familist, alături de frumoasa lui soţie, Consuelo, şi de cele două fiice, Adriana Lea şi Maya Vega, în casa lor din Miami.
"Adi Mutu ne-a anunţat prin telefon că se căsătoreşte", spune Laura Cordun, sora fotbalistului, care a scris un editorial despre fratele ei în cel mai nou număr al revistei "Unica", apărut azi pe piaţă.
Revista îl are pe copertă pe Adrian Mutu, care pozează, alături de soţia lui şi de cele două fiice, în decorul exotic al Floridei. Portretul atipic al fotbalistului a fost realizat chiar de sora lui, Laura Cordun, care relatează fără ocolişuri întâmplări amuzante din copilăria şi adolescenţa fratelui ei şi dă detalii despre prima lui dragoste, despre primii bani câştigaţi şi despre cum decurge viaţa lui alături de frumoasa dominicană Consuelo.
Laura Cordun rememorează şi momentul în care Adi şi-a anunţat familia că s-a însurat a doua oară. "Ne-a anunţat prin telefon că s-a recăsătorit. Când, cum, cu cine? Vestea inopinată ne-a lăsat... muţi de uimire. Şi ne-a întristat. Cum să nu-i fim alături într-un moment atât de important, la cununia civilă? L-am iertat însă destul de repede. Dar despre care aflasem că a apărut în viaţa lui Adi prin intermediul unei prietene comune, Magdalena, fiica unor foşti diplomaţi români, emigraţi în Elveţia. Fratele meu şi Consuelo au fost prieteni jumătate de an. Apoi au devenit iubiţi. Iar atunci când Adi a adus-o în casa părintească, primele cuvinte pe care iubita lui le-a rostit au fost: «Sărut mâna, mamă!»", îşi aminteşte Laura.
Sărbători alături de socri
Cunoscutul fotbalist are de gând să-şi petreacă vacanţa de iarnă la căldură, în Santo Domingo (Republica Dominicană) sau în casa de 1,3 milioane de dolari din Miami.
Consuelo i-a povestit cumnatei ei, Laura, cum arată un Crăciun dominican: "Ne strângem în casa părinţilor mei: bunicii, cei 18 nepoţi ai tatălui meu... Facem schimb de cadouri, dansăm, cântăm şi mâncăm mult. Mâncărurile dominicane specifice Crăciunului sunt friptura de porc, curcan cu marmeladă la cuptor, orez cu mazăre, porumbel şi cocos şi prăjituri de banane".
"Admir la el tandreţea faţă de copii şi faptul că reuşeşte să facă tot ce-şi propune."
CONSUELO MUTU, soţia fotbalistului
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu