Joi seară, la petrecerea sponsorilor Fiorentinei, Adrian Mutu (31 de ani) a discutat amical cu o blondă, care părea tare amuzată de spusele atacantului român.
Adrian Mutu a discutat cu o blondă misterioasă la petrecerea sponsorilor Fiorentinei
Spre deosebire de conducătorii clubului şi de antrenorul Sinişa Mihajlovici, care şi-au adus la petrecere şi soţiile, câţiva fotbalişti ai Fiorentinei au venit neînsoţiţi. Printre ei, s-au numărat muntenegreanul Stevan Jovetici, sârbul Adem Lajici şi Adrian Mutu. Îmbrăcat cu un elegant sacou negru şi având la gât un fular, deşi se afla în interiorul restaurantului, “Briliantul” a intrat în vorbă cu un bărbat şi cu o blondă tatuată pe gât, care păreau să-l asculte amuzaţi, în timp ce atacantul român gesticula de zor, ba zâmbind, ba serios. Spre deosebire de petrecerea dată în decembrie anul trecut, în onoarea sponsorilor Fiorentinei, când a fost implicat într-o altercaţie cu un invitat, Mutu a fost cuminte de această dată.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu