"Chiar a fost cineva care a insinuat că Adi Mutu a vîndut meciul de la Belgrad. Acel cineva trebuie să-şi ceară scuze pentru că eu îl cunosc pe Mutu de zece ani şi pot să bag mîna în foc că nu ar face aşa ceva. Eu am fost la Mogoşoaia şi am vrut să îl scot la masă, dar m-a refuzat două seri la rînd. Pentru mine asta înseamnă că este foarte motivat", a spus Contra la Contraatac, de la GSP TV.
Fostul fundaş al naţionalei spune că pentru aceste meciuri jucătorii nu trebuie să se mai gîndească la conflictele din trecut: "Trebuie să lăsăm toate războaiele, conflictele şi alte probleme la o parte şi să ne concentrăm pentru a obţine victoria contra Bosniei".
Victor Piţurcă este de aceeaşi părere cu "Guriţă" şi spune că acuzele de blat la adresa lui sînt aberante: "Cine a spus că Mutu a vîndut meciul de la Belgrad trebuie pus la zid. Nu cred că Mircea Lucescu a putut spune aşa ceva, poate era supărat sau poate i-au fost răstălmăcite vorbele. Este cea mai mare prostie pe care am auzit-o, este o jignire şi pentru echipa naţională. Nu Mutu a fost vinovat pentru că echipa a pierdut cu 5-0".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu