Mutu: "Dacă n-o să mă simt bine, voi lua din nou pastile de slăbit":) Ce RECORD vrea să bată "Briliantul" la naţională


Adrian Mutu, care a revenit la naţionala României după 17 luni de absenţă, a vorbit despre perioada în care a stat departe de tricolori.

Atacantul şi-a recunoscut greşelile din trecut şi spune că vrea să profite la maxim de ultimii ani ai carierei.


"La 32 de ani majoritatea te consideră deja bătrân. Cu siguranţă puteam să obţin mai mult din această carieră dacă aveam alt comportament şi nu făceam unele greşeli. Nu mai am mulţi ani în faţă ca jucător şi încerc să îi duc la capăt cu demnitate. Nefiind eu la naţională, era normal ca Florescu să-l poarte, nu cred că e o problemă. Am fost învăţat să fiu un om decisiv, când o să simt că nu mai pot, o să mă dau la o parte. Câteodată, când te simţi invincibil, atunci greşeşti.

Eu sper să ajut echipa României în continuare. Sunt bine fizic, în procente nu pot să spun cât. Am avut o continuitate care m-a ajutat să mă recuperez fizic. Dacă spunea Răzvan Lucescu că am făcut blat la Belgrad, atunci mă interesa, dar nu a făcut-o. El e selecţionerul. Mircea Lucescu e antrenorul lui Şahtior, nu mă interesează ce spune.

Pe Rădoi îl consider unul dintre cei mai buni mijlocaşi pe care îi are naţionala. Trebuie să-i respectăm decizia, ştie el ce ştie. Atunci când se va calma şi nu va mai fi supărat, poate îşi va schimba ideile. Mă interesează să bat recordul de goluri al lui Hagi la naţională, dar nu e un obiectiv principal.", a declarat Mutu într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă va mai lua pastile de slăbit, Mutu a declarat, ironic: "Dacă nu mă voi simţi bine, voi apela din nou la pastile de slăbit."

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com