Îmbrăcat gros la 15 grade Celsius
"Briliantul" a încercat să-şi mascheze, pe cît posibil, starea. Ochii umflaţi şi broboanele de transpiraţie de pe faţă, pe care şi le ştergea din cînd în cînd cu palma, i-au trădat frisoanele. Deşi atît la Bucureşti, cît şi la Sarajevo au fost în jur de 15 grade Celsius, iar majoritatea "tricolorilor" erau în tricouri cu mînecă scurtă, Mutu s-a îmbrăcat gros, cu trening, pe sub care mai avea un tricou şi o bluză. În avion staff-ul medical a cerut să nu fie pornit aerul condiţionat pe toată durata zborului.
S-a culcat în autocar
Cînd a ieşit din aeroport, Mutu s-a urcat direct în autocarul care i-a transportat pe jucători la Zenica. Era slăbit. Cum s-a aşezat pe scaun, a şi pus capul jos. A închis ochii, încercînd să adoarmă. Chivu l-a ajutat să scape de blitzurile fotoreporterilor şi a tras perdeaua din dreptul locului pe care stătea moleşit colegul său.
Fiorentina îi prelungeşte contractul pînă în 2013
Mutu a primit o veste bună ieri. Potrivit cotidianului italian "La Republica", Fiorentina ar fi dispusă să fie de acord cu dorinţa lui "Il Fenomeno" de a-i prelungi cu încă un an înţelegerea scadentă în vara lui 2012.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu