Mutu: ”Am comis unele greşeli a fost pentru că aşa a vrut Dumnezeu”

Revenit sub tricolor pentru meciul de la Zenica, Adrian Mutu (32 de ani) este convins că fanii pot ajuta echipa României să iasă din infernul bosniac cu speranţe vii de calificare la Euro 2012. În definitiv, haideţi s-o recunoaştem deschis: cu Adi pe teren şi cu suporterii încurajând naţionala până în minutul 90, dracul nu mai pare atât de negru.


Libertatea: Adrian, eşti bine, sănătos?Adrian Mutu: Staţi liniştiţi, m-a sâcâit o răceală, acum sunt mult mai bine. Oricum, nu mă împiedică să intru pe teren, dacă antrenorul mi-o va cere.

Ce mesaj ai pentru suporterii români?
Le transmit doar atât: fiţi alături de noi! Asta este tot ce contează acum. Eu şi colegii mei am promis să facem tot ce putem pentru a câştiga. Ajutorul fanilor va fi decisiv, indiferent că e vorba de cei care vor fi pe stadion sau de cei din faţa televizoarelor.

Cât mai vrei să joci la nivel înalt şi ce vei face după aceea?
Mai devreme de trei ani nu am de gând să mă retrag. După aceea, aş vrea să antrenez, dar rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla.

Dumnezeu, scos ţap ispăşitor

Te vezi în postura de selecţioner al României sau în cea de preşedinte al FRF?

Deocamdată, nu mă pot imagina în nici una din cele două funcţii, e prea devreme. Peste trei, patru ani mă voi gândi serios la aceste lucruri.

Ultima întrebare: unde ar fi Mutu de astăzi fără greşelile de ieri?
Cariera mea ar fi fost diferită, probabil, dar nu se ştie dacă în bine sau în rău. Dacă am trecut prin atâtea şi am comis unele greşeli a fost pentru că aşa a vrut Dumnezeu…

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com