Desi este suspendat, Adrian Mutu are pretentii substantiale cand vine vorba despre salariul pe care il vrea la noua lui echipa.
Impresarul Giovani Becali a fost la Florenta si a discutat cu sefii lui Adrian Mutu, obtinand un termen de zece zile in care trebuie sa dea un raspuns privitor la soarta atacantului roman.
Cel mai probabil, Mutu va pleca de la Fiorentina, unde nu vrea sa colaboreze cu antrenorul Sinisa Mihajlovici. Totusi, Mutu pune conditii dure pentru echipele care il doresc.
Atacantul roman solicita un salariu de 4 milioane de euro pe an, aproape dublu decat are in acest moment la Fiorentina.
Adrian Mutu are mai multe oferte, cele mai importante de la Fenerbahce, Al Ahli si Al-Sadd.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu