Ofiţerul delegat al Fiorentinei, Sandro Mencucci, l-a arătat cu degetul pe Mutu după ce acesta s-a bătut cu un libanez într-un club, fotbalistul român fiind amendat pentru că, în loc să se recupereze după accidentare, a pierdut nopţile prin oraş.
Mutu şi-a pus toată lumea în cap. După ce a fost "dat afară" de la naţionala lui Răzvan Lucescu, Briliantul a intrat şi în atenţia oficialilor de la Fiorentina după ce s-a luat la bătaie cu un cetăţan libanez în incinta hotelului Four Seasons din Florenţa, pe trei decembrie la ora trei .
Sandro Mencucci, ofiţerul delegat al clubului "viola", l-a atacat luni pe Mutu, într-o intervenţie telefonică la buletinul de ştiri al dimineţii de pe Rai Tre.
Întrebat de starea de sănătate a românului, în recuperare după o operaţie la genunchi, acesta a replicat destul de acid.
"Mutu se recuperează bine, dar ar trebui tras de urechi pentru ce a făcut. La ora trei noaptea se doarme, nu se merge la petreceri. Chiar dacă a fost atacat, clubul a luat deja măsurile de rigoare în acest caz, amendând jucătorul", a spus Mencucci.
Conform Tutto Mercato Web însă, măsurile luate în cazul său nu s-ar limita doar la o amendă. Mutu ar putea fi trecut pe lista de transferuri în ianuarie, printre cluburile interesate de atacant fiind şi Manchester City, dacă englezii îl vor ceda pe Robinho.
Adrian Mutu nu se află la prima abatere disciplinară, în octombrie el fiind anunţat de Răzvan Lucescu că nu se mai află în vederile sale pentru echipa naţională, după ce acesta a fost surprins petrecând într-un club din Serbia alături de mai mulţi interlopi locali.
Din hotel, direct la spital
Acesta este hotelul de lux Four Seasons, acolo unde Adrian Mutu l-a lovit cu pumnul în faţă, în noaptea de joi spre vineri, pe cetăţeanul libanez în vârstă de 43 de ani. Acesta a fost internat de urgenţă la spital.
«Mutu la Zenit? Posibil, dar fără reducere»
Site-ul FirenzeViola.it a anunţat ieri că deşi românul a fost monitorizat de ruşi, un transfer al său la echipa sponsorizată de Gazprom are şanse minime de realizare. Chiar dacă Luciano Spaletti va ajunge pe banca tehnică a lui Zenit, transferul lui Mutu ar putea fi frânat de Roman Abramovici. Ca parte a acordului, oficialii lui Zenit ar fi insistat pe lângă patronul lui Chelsea în privinţa amenzii pe care românul o datorează londonezilor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu