Gazeta Sporturilor: Învingător prin K.O.!

După ce "Briliantul" s-a bătut cu un libanez la 4:30 dimineaţa, la o petrecere VIP ţinută acum 8 zile la Florenţa, Poliţia a stabilit că doar a reacţionat la provocări.
Adrian Mutu a comis-o iarăşi! Atacantul român a fost implicat recent într-o altercaţie cu un cetăţean libanez la hotelul Four Season din Florenţa, a dezvăluit ieri jurnalul Il Firenze.


Incidentul, petrecut pe 3 decembrie, la 4:30 dimineaţă (ora Italiei), e descris de italieni: "În zorii unei zile de decembrie nu toată lumea doarme. Invitaţii VIP la cocktailul găzduit de ultraluxosul hotel încă dansează. Printre multele personaje se află şi "Fenomenul" Violei. Spre finalul petrecerii s-a format o mulţime zgomotoasă, cu Mutu în centru. Întins la pămînt, un alt invitat, şi cel puţin un pumn a zburat în aer, astfel încît cineva a chemat ambulanţa".
Trimis în spital cu un pumn
Firul evenimentelor a continuat cu Poliţia ajunsă la hotel la fix 4:34, alertată de unul dintre martori, pe numărul de urgenţă 113. Mutu şi ceilalţi angrenaţi în conflict au fost interogaţi chiar în sala unde a avut loc petrecerea, la care accesul este permis unui grup select de persoane. Victima, J.S.M. (43 de ani), a reclamat că a fost doborît de pumnul în faţă aplicat de Mutu. Asiaticul a ajuns cu ambulanţa la Spitalul Santa Maria Nuova şi a primit certificat medico-legal pentru 7 zile de îngrijiri. Libanezul nu s-a internat însă şi a plecat chiar în aceeaşi zi din Florenţa, el locuind în nordul Italiei.
N-a făcut plîngere
Sergio Brogioni, autorul dezvăluirii, ne asigură că nici Mutu, nici victima sa n-au depus încă plîngere: "Au însă 90 de zile la dispoziţie pentru a se da în judecată. Numai că legea italiană prevede necesitatea a cel puţin 20 de zile de spitalizare pentru a se putea întocmi dosar penal. Versiunea oferită Poliţiei de Mutu este că, de fapt, românul a fost victima unei provocări a libanezului şi că românul a reacţionat violent doar pentru a se apăra".
Poliţia italiană i-a dat dreptate
Varianta lui Mutu a fost admisă oficial şi de Poliţie. În articolul "Mutu în "apărare" cu un pumn. Dar pentru Poliţie a fost legitim", Gazzetta dello Sport comentează puţin ironic: "I-au dat dreptate românului. După ce s-au vizionat imaginile furnizate de sistemul video de supraveghere şi s-a analizat dinamica incidentului, s-a concluzionat că Mutu a acţionat în legitimă apărare, lovindu-l pe libanez (ce părea să fi fost în stare de ebrietate) în replică la insultele adresate".



"Eu doar am reacţionat!"
Adrian Mutu spune că s-a apărat şi l-a lovit pe libanez, după ce acesta l-a provocat, la o petrecere VIP organizată la hotelul Four Season din Florenţa
- Adi, cotidianul Il Firenze scrie că ...
- Da, ştiu. Este vorba despre un episod petrecut cu aproximativ o săptămînă în urmă. Pentru mine este o poveste încheiată.
- Ce s-a întîmplat acolo?
- Eu n-am făcut decît să mă apăr în faţa agresiunii acelui libanez. El m-a atacat pe mine, mai întîi verbal, apoi fizic. Înainte să ripostez l-am rugat de trei-patru ori să înceteze, dar nu s-a liniştit. Am şi martori că aşa a fost.
- Îl cunoşteai?
- Nu, eu eram amic cu un alt libanez care se afla la acea petrecere, dar pe individul cu care am avut altercaţia nu-l ştiam.
- Il Firenze susţine că au fost doi martori care te-au văzut cum l-ai lovit cu pumnul.
- Da, dar există înregistrări cu camerele video ale localului şi nu poate fi nici un dubiu asupra acestui incident. Repet, am fost provocat şi am ripostat! Nu am văzut acele înregistrări, dar eu ştiu exact ce s-a întîmplat.
- A venit şi Poliţia.
- Normal, au apărut imediat şi carabinierii. Au luat declaraţii de la faţa locului şi pentru mine asta a fost tot. Ştiu că libanezul a ajuns la spital, dar nu m-a dat în judecată pînă acum. Ar fi şi culmea să o facă, din moment ce el a provocat acest incident.

“Bine i-a făcut! Adi trebuia să-i dea una în "pifometru" libanezului dacă acesta l-a jignit!” LEONARD DOROFTEI, campion mondial de box

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com