Revenit la naţională după escapada dinaintea meciului cu San Marino, Adi Mutu (32 de ani) a vorbit despre relaţia cu selecţionerul Victor Piţurcă şi, cel mai important, despre şansele de calificare.
Libertatea: Adi, te aşteptai să fii convocat?
Adrian Mutu: Îmi pare rău că nu am venit la precedentele meciuri, dar nu aveam ce să fac. I-am demonstrat domnului Piţurcă faptul că merit să fiu rechemat. Sincer, nu mă aşteptam să fiu iertat atât de rapid.
Crezi că luxemburghezii ne pot schimba soarta?
Nu mă gândesc că ar putea încurca Bosnia şi nici n-ar fi corect. Trebuia să ne gândim la aceste lucruri mai de mult, nu acum, când am ajuns în situaţia asta.
Nu e interes printre fani precum cu Franţa...
Nu contează că sunt pensionari sau copii, important e să vină să ne susţină. Cu atât mai rău îmi pare că nu am jucat cu Franţa, când a fost stadionul plin, dar sper să evoluez acum şi să fiu primul tricolor care înscrie pe Naţional Arena.
Are ceas de 50.000 $ →
Ca să nu-l supere pe selecţioner şi să nu întârzie la antrenamente, Mutu şi-a luat măsuri. Atât de sigure, încât a scos o mică avere din buzunar! Vârful Cesenei purta, ieri, un ceas Audemars Piguet Royal Oak Offshore Grand Prix, de 50.000 $. Cureaua e din piele de viţel negru şi piele Alcantara, iar rotorul e placat cu aur de 22 k.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu