În absenţa lui Raţ, Mutu e căpitan cu Albania

Cu Albania, în lipsa lui Raţ, suspendat, selecţionerul Victor Piţurcă intenţionează să-i redea Briliantului banderola "tricolorilor"


O delegaţie numeroasă a României, numărînd 99 de persoane, a făcut deplasarea la Tirana, pentru ultimul joc din preliminariile CE 2012, cu Albania. Un meci fără nici o miză imediată, dar important pentru selecţionerul Victor Piţurcă, "ca să încercăm să revenim într-o urnă valorică mai bună". Dintre jucătorii care au făcut deplasarea, doar Cristi Tănase şi Gabi Tamaş sînt încă incerţi. "Vom afla cu siguranţă dacă vor putea evolua împotriva Albaniei abia cu o oră înaintea jocului", a confirmat starea celor doi medicul "naţionalei", Pompiliu Popescu.

Mutu la o ţigară, cu secundul Neagoe
Singurul "tricolor" care a intrat în zona "Fumători" înainte de decolare a fost Adrian Mutu. L-au însoţit medicul Pompiliu Popescu şi secundul Eugen Neagoe. În avion, "decarul" României a stat la început singur, după care, de parcă i-ar fi făcut marcaj, i s-a alăturat şi Eugen Neagoe. Doar pentru puţin timp, Adi mergînd lîngă colegii din faţă, Torje, Tamaş şi Latovlevici.

Giovanni, table cu Dragomir
La aterizare, Mutu l-a întrebat pe Ioan Becali dacă a cîştigat. "I-am luat lui Mitică vreo 1.300-1.400 de euro", a răspuns fostul impresar în italiană. În avion, Mutu cu Tamaş, Torje cu Goian, dar şi Latovlevici cu Tamaş au jucat şi ei la greu table, dar pe IPad. Deh, altă generaţie. La locul său, Bănel se chinuia să dea gol pe un joc de pe IPhone. Nu reuşea deloc. "Try again!" era mereu mesajul. Jardel tot ofta. Era ca în viaţă.

"Nu m-am decis încă, dar cred că Mutu are cele mai mari şanse să fie căpitan cu Albania. Dar asta nu e chiar aşa de important, trebuie să învingem"
Victor Piţurcă, selecţioner România

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com