Selectionerul este in fata ultimei partide la echipa nationala si doreste sa-si incheie mandatul cu o victorie. Sperantele sale au ramas in Adrian Mutu, cel care l-a dezamagit, insa, la primul meci, acel usturator 0-5 de la Belgrad. Timp de doi ani, Razvan i-a inchis toate usile lui Mutu, declaratiie sale despre atacantul Fiorentine incheindu-se de fiecare data astfel: “Mutu nu va mai veni la nationala cat sunt eu antrenor!”. Vremurile s-au schimbat, iar impacarea s-a produs, inevitabil. Mutu a revenit la nationala, ajutandu-l pe selectioner sa mai supravietuiasca trei luni pe banca tricolorilor.
Episodul Piatra Neamt
Parasit de Mirel Radoi si Cristi Chivu, cei pe care ii desemnase capitani la inceputul mandatului, Lucescu jr. vrea acum sa-i paseze banderola lui Adrian Mutu. Surse din anturajul jucatorului sustin, insa, ca atacantul Fiorentinei nici nu vrea sa auda de asa ceva, asta dupa ce Razvan a dat banderola lui Gabi Tamas la duelul cu Luxemburg, de la Piatra Neamt.
S-a blocat la 13
Tamas si Rat ar trebui sa fie urmatorii jucatori care vor purta banderola. Fundasul de la WBA a fost desemnat liderul nationalei in trei partide, in timp ce Rat a fost capitan doar in doua jocuri. Insa, dintre cei convocati pentru meciul cu Bosnia, Mutu a avut de cele mai multe ori presiunea banderolei pe brat, el evoluand in aceasta postura in 13 dispute. Prima oara s-a intamplat in februarie 2003, la jocul Romania – Slovacia 2-1, iar ultima in martie 2009, la confruntarea Romania – Serbia 2-3.
Scandalul cu Chelsea, subiect de carte
Litigiul dintre Adrian Mutu si echipa patronata de Roman Abramovici a devenit subiect de carte in Italia. Giuseppe Calabrese a publicat „Cazul Mutu-Chelsea. Intrigi, afaceri si lucruri de culise indedite”, lucrare care se vinde in librariile din toata Italia cu 12 euro. Autorul a reconstruit jurnalistic deciziile tribunalelor si cariera atacantului pitestean. Mai mult, autorul se axeaza pe partea mai putin cunoscuta publicului larg, lungul proces si incoerenta justitiei sportive.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu