Fiorentina a reuşit doar un egal pe Artemio Franchi împotriva Romei, în primul meci din cele nouă finale despre care vorbea Mihajlovic. Mutu a deschis scorul, a dat o pasă de gol şi a lovit o dată bara, dar nu a putut impiedica forma excelentă a prietenului Totti. Il Capitano a ţinut Roma în viaţa prin dubla lui.
"Nu e nimic de discutat. Totti a arătat încă o dată că e un mare jucător, dar nu e de ajuns", au scris cei de la Corriere dello sport
"Doppietta lui Totti salvează Roma de furia lui Mutu", au scris cei de la Gazzetta dello sport
Mutu a declarat după meci că speră să continue momentul bun prin care trece:
"Am suferit puţin, dar sper să continuăm în ritmul ăsta. E un gol important pentru mine. Vreau să prelungesc momentul bun prin care trec", a declarat Mutu pentru Sky
Atacantul Adrian Mutu a marcat un gol în meciul pe care Fiorentina l-a încheiat la egalitate, scor 2-2, cu echipa AS Roma, în etapa a XXX-a a campionatului Italiei, fiind şi autorul pasei decisive la reuşita lui Gamberini.
Mutu, care a fost integralist, a marcat în minutul 22 şi a dat pasa de gol pentru Gamberini în minutul 35. De asemenea, el a trimis mingea în bară, în minutul 37.
Pentru AS Roma a marcat Francesco Totti, în minutul 27, din penalti, el ajungând la reuşita cu numărul 200 în Serie A. Totti a mai înscris şi în minutul 52, el reuşind "dopietta" cu numărul 37 în Serie A.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu