Adrian Mutu avea întîlnire în jurul prînzului cu Răzvan Lucescu, însă a ajuns la Mogoşoaia încă de dimineaţa. Portarul de la baza de cantonament a tricolorilor a avut surpriza să fie claxonat de Mutu în jurul orei 9:00! Atacantul Fiorentinei a vrut să demonstreze o dată în plus că e angrenat sută la sută în încercarea României de a lua şase puncte din dubla cu Bosnia şi Luxemburg. Lucescu a ajuns şi el la Mogoşoaia în jurul orei 12:00.
Adrian Mutu a sosit aseară la Bucureşti, cu o cursă de Roma, pentru reunirea de azi a echipei naţionale. În jurul prînzului el a ajuns la cantonament pentru o întîlnire cu Răzvan Lucescu. Este pentru prima dată după meciul de la Belgrad, 0-5 cu Serbia, şi scandalul ce a urmat, cînd cei doi stau de vorbă. După episodul Belgrad, Mutu nu a mai fost convocat la nicio acţiune a lotului condus de Răzvan Lucescu.
Chemat de selecţioner pentru dubla cu Bosnia şi Luxemburg, Mutu va da ochii cu selecţionerul la baza de la Mogoşoaia. Intenţia amîndurora este ca discuţia să lămurească tot ce nu şi-au spus în cele 17 luni scurse de la meciul cu Serbia. Abia apoi "Briliantul" va intra în programul normal al lotului.
Gazeta a relatat în ediţia tipărită de astăzi că Mutu pare cu totul alt om decît era la momentul Serbia. Prietenos şi nu infatuat, disponibil şi fără aere de vedetă. Bucuros că a fost convocat, i-a sunat pe cei din stafful "naţionalei" şi s-a interesat ce echipamente mai are la magazia de la Mogoşoaia şi ce trebuie să îşi aducă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu