Mutu revine încet-încet în prim-planul Seriei A, după lunga perioadă de absenţe şi scandaluri. Românul are planuri mari cu Fiorentina şi nu numai: Mutu va fi convocat de Răzvan Lucescu pentru meciurile cu Bosnia şi Luxemburg, după mai bine de un an şi jumătate de la ultimul meci printre tricolori.
Mutu este în faţa unui meci important al carierei: Mihajlovic îl aşteaptă să confirme forma bună din ultimul timp, dar Il Fenomemo are şi un pariu personal.

Mutu îl va reîntâlni pe prietenul Totti, cel care l-a dorit cel mai mult la Roma în urmă cu doi ani. A rămas celebru SMS-ul de "dragoste" primit de Mutu, prin care Totti îl ruga să aleagă echipa din capitala Italiei
Totti are 199 de goluri în Serie A, Mutu 95. "Mutu şi Totti, doi artişti sofisticaţi, care înainte de toate nu-şi ascund respectul reciproc. Doi decari modificaţi genetic pentru a marca goluri", scriu italienii de la La Nazione
Pe de altă parte, ultraşii viola îşi freacă mâinile de bucurie: Mutu a renunţat să mai fie un rebel! "Zero ieşiri pentru român! E acasă mereu înaintea miezului nopţii", se minunează cei de la La Nazione
Fiorentina joacă pe Artemio Franchi împotriva Romei, duminică de la 13:30

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu