Cotidianul italian La Nazione s-a întrebat ce se va întîmpla cu Adrian Mutu din vară, după problemele din actualul sezon. Şi toate scenariile au aceeaşi concluzie: aproape sigur, "il fuoriclasse rumeno" nu va părăsi Fiorentina!
"Mutu vrea să continue la Florenţa şi nu doar pentru că are contract pînă în 2012. Pur şi simplu, nu se gîndeşte să plece", susţine jurnalul peninsular. "Dar, oare, patronul Andrea Della Valle va fi de acord? Avem şi răspunsul. Astăzi, chiar şi familia Della Valle, care conduce clubul toscan, ar merge în această direcţie: reconfirmarea lui Mutu".
La Nazione a găsit şi argumentele. "Mutu are două atuuri. Primul (direct) e rolul pe care l-ar putea avea el în viitoarea echipă. Va fi ca un lider într-o formaţie nouă, mult mai tînără şi talentată decît acum. Al doilea (indirect): cîţi bani ar cîştiga Fiorentina din vînzarea lui? Şi cîte oferte ar primi românul după mulţimea de aventuri din ultima vreme? Din acest punct de vedere, confirmarea lui Mutu pare mult mai simplă decît ar gîndi unii. Iar Vargas sau Montolivo şi-ar putea face bagajele în locul lui".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu