Adrian Mutu a spart în sfârşit gheaţa la Fiorentina, reuşind două goluri! Românul a fost MVP-ul partidei de ieri, 3-0 acasă cu Catania, astfel că Răzvan Lucescu trebuie să-l ia serios în calcule pentru meciul din Bosnia.
Conform apropiaţilor, selecţionerul Răzvan Lucescu categorisise prestaţiile lui Adrian Mutu de după reprimirea în lotul Fiorentinei ca fiind mai curând şterse, astfel că prezenţa sa în lotul cu care România va aborda meciul cu Bosnia, de pe 26 martie, stătea sub semnul întrebării. Stă şi acum, numai că Mutu a făcut ieri un pas hotărât în tentativa de a-l convinge pe selecţioner că merită atenţie. A marcat de două ori în Fiorentina - Catania 3-0, fiind cel mai bun de pe teren până să fie înlocuit, în minutul 70.
Are în continuare probleme fizice
Primul gol a venit după o lovitură cu capul, din apropierea porţii, iar cel de-al doilea a fost reuşit printr-un şut de la marginea careului. Tot Mutu a creat şi ultimul gol al echipei sale, alături de Montolivo, ultimul în rol de servant pentru finalizarea lui Gilardino.
Mutu mai are în acest moment la dispoziţie încă două meciuri pentru a-l convinge pe Răzvan Lucescu că merită convocarea la confruntarea cu Bosnia. Dacă măcar în unul dintre acestea se va remarca din nou la modul la care a făcut-o ieri, nu are cum să lipsească de la partida de la Zenica. Problema cea mai mare cu care se confruntă atacantul român este aceea a pregătirii fizice. Şi ieri a fost evident că nu poate duce 90 de minute, obligându-l pe antrenorul său, Sinişa Mihajlovic, să-l înlocuiască pe final.
Teste
Adrian Mutu mai are două meciuri în care poate arăta că merită să revină la naţională: cu Chievo în deplasare şi cu Roma acasă
3 luni trecuseră de când Mutu nu mai marcase pentru Fiorentina. Reuşise asta în Fiorentina - Cagliari (1-0), pe 5 decembrie 2010
Uşor, uşor îmi revin. Încă nu sunt la sută la sută din potenţial, dar în curând voi fi. Golul mi-l dedic mie, de data aceasta
Adrian Mutu, atacant Fiorentina
E de remarcat că Mutu a reuşit două goluri. Cred însă că, pentru a spera la convocare, trebuie să aibă prestaţii bune şi în următoarele meciuri
Ionuţ Lupescu, director general FRF
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu