Deşi s-a retras de la naţională, fundaşul de la Getafe îi reproşează selecţionerului că n-a ţinut legătura cu el şi îl apără pe Adi Mutu.
Trecând la echipa naţională, ce părere ai despre înfrângerea ruşinoasă din deplasare cu Serbia?
A fost o zi nefericită. N-am văzut meciul, aşa că nu mă pot pronunţa. Oricum, nu mai aveam nicio şansă de calificare la Cupa Mondială de anul viitor.
Lui Adi Mutu i s-a reproşat că a jucat slab, fiindcă a stat noaptea prin baruri, şi că nu va mai fi convocat la lot.
Când eram şi eu convocat, toată lumea zicea că eu, Mutu şi Chivu facem echipa împreună cu Piţurcă sau că facem ce vrem. Acum, să vină alţii, dacă e aşa. E decizia lui Răzvan. Ştii cum e proverbul: „Cine n-are bătrâni, să-şi cumpere”. Echipa naţională are nevoie de Adi Mutu, aşa cum şi el are nevoie de România. Se face o mare greşeală dacă se va renunţa la serviciile lui. Acum, toţi îl atacă pe Mutu, dar uită ceea ce a făcut pentru echipă. Mutu poate să facă ce vrea în viaţa personală.
Dar şi-a pierdut timpul prin localuri în timpul cantonamentului!
În ce zi a fost asta?
În noaptea de marţi spre miercuri, înaintea meciului cu Serbia.
Şi meciul când a fost?
Sâmbătă.
Păi, vezi, mai erau destule zile. Nu-l apăr pe Adi, dar nici nu poate fi pus la zid. Ştie că nu-mi plac escapadele nocturne. Se vrea cu tot dinadinsul să i se pună în cârcă rezultatele negative de la naţională.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu