Atacantul formaţiei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, ieri, într-o clinică din Florenţa, la meniscul medial al genunchiului drept.
Intervenţia chirurgicală a durat circa o oră şi a decurs normal.
Potrivit site-ului citat, Mutu ar putea reveni pe teren chiar mai devreme, la meciul cu Internazionale Milano, de la finalul lunii noiembrie.
Briliantul' a fost incert pentru partida din campionat contra Cataniei, el lovindu-se la genunchiul drept. "Adrian are genunchiul puţin inflamat", recunoştea Prandelli. Medicii Fiorentinei au dat asigurări, însă, că atacantul poate juca în partida cu Debrecen din Ligă, aşa că Prandelli l-a aruncat în focuri încă din primul minut. Mutu a jucat senzaţional, a marcat un gol, dar s-a ales cu o leziune a meniscului medial de la genunchiul drept
Staff-ul medical al Fiorentinei pare extrem de optimist în ceea ce priveşte recuperarea atacantului, astfel că pe site-ul oficial se anunţă că acesta ar putea reveni pe gazon în două săptămâni. În aceste condiţii, Mutu ar putea să joace la potenţial maxim în confruntarea cu Interul lui Chivu şi Mourinho.
"Mutu a fost supus unei intervenţii cu artroscopul de către doctorul Francesco Giron şi de echipa medicului Paolo Aglietti. Partea deteriorată a meniscului intern a fost rezolvată, fără complicaţii ulterioare. Revenirea pe gazon este estimată la 2-3 săptămâni", notează site-ul Fiorentinei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu