Tatăl atacantului Adrian Mutu, Spiridon crede că evoluţia fiului său în meciul cu Franţa a fost în nota echipei şi şi-a exprimat speranţa că fiul său va reuşi să marcheze împotriva Italiei.
"Adi a jucat în nota echipei. A avut unele situaţii în care, cred eu, putea scoate mai mult. Oricum, cred că evenimentele neplăcute din ultimul timp l-au afectat din punct de vedere moral
Să marcheze cu Italia şi să ne scoată pe toţi în stradă. Aşa cum îl ştiu eu pe Adi, un tip tare, în meciul cu Italia va avea o evoluţie foarte bună
În opinia lui Spiridon Mutu, viitorul meci al naţionalei, cel cu Italia, este decisiv în privinţa calificării în sferturi.
Înaintea Campionatului European, toţi ne vedeau deja cenuşăreasa grupei. Acum am luat un punct Franţei şi îndrăznim să facem calcule. Părerea mea este că acest rezultat de egalitate ne dă şanse mari în continuare. Acum totul depinde de noi, de felul în care vom şti să gestionăm acest punct obţinut în prima etapă. Nu trebuie să pierdem cu Italia. Şi dacă vom ataca puţin mai mult ca în meciul cu Franţa, putem da marea lovitură. Să nu uitaţi că Italia nu are voie să mai facă niciun pas greşit, iar noi putem profita de acest lucru"
sursa
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu