Adrian Mutu a fost foarte trist după meci şi abia a reuşit să spună câteva cuvinte.
Mutu:"Din păcate, în această seară s-a văzut că încă nu putem rezista unui astfel de ritm, să jucăm împotriva unor mari forţe din trei în trei zile. A
m fost obosiţi pentru că am venit după două meciuri istovitoare şi când a trebuit să dăm tot ce avem mai bun în noi, ne-am dat seama că nu ne mai ţin picioarele, nu mai putem. Nu suntem la nivelul acestor echipe
Am pe conştiinţă acea lovitură. Va trebui să trec peste asta, pentru că nu-mi este deloc uşor. Lăsaţi-l pe Codrea în pace. V-am spus, vina pentru ratarea calificării este a mea, dacă vreţi neapărat să căutăm un vinovat
Valoarea adversarei e peste cea a naţionalei noastre. Din păcate, trebuie s-o recunoaştem. Olandezii au fost şi mult mai proaspeţi decât am crezut noi
Olanda e cea mai în formă echipă de la Euro, şi asta a demonstrat-o şi astăzi!
La început nimeni nu ne dădea nicio şansă şi cred că am demonstrat că putem fi peste aşteptări. S-a căzut că încă nu putem rezista la un astfel de ritm, să jucă din 3 în 3 zile cu echipe foarte puternice. Am fost foarte obosiţi după primele două partide în care am dat tot ce aveam mai bun. Pe finalul meciului cu Olanda ne-am dat seama că nu ne mai ţineau picioarele.
În momentul în care olandezii ne conduceau cu 1-0 şi suporterii noştri au început să intoneze imnul, am simţit cum mi se face pielea ca de găină. Regret enorm că nu am reuşit să îi răsplătim pe măsura prestaţiei lor din tribune.
Sperăm să ne revanşăm la mondialul din 2010.
Am ieşit onorabil din această grupă. Am fost foarte obosiţi pentru că în primele partide am fost nevoiţi să alergăm mai mult decît adversarul. Am rămas cu un gust amar. Puteam mai mult decît am arătat."
sursa1
sursa2
De ce totdeauna gasim un vinovat??? Mutu nu este cu nimica vinovat, ba chiar a fost salvatorul Romaniei. Asa ca sa ne bucuram ca am venit cu 2 puncte.Totul este spre bine
lee
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu