Adrian Mutu, încă al Fiorentinei, a sosit acasă cu scopul de a-şi pune la punct afacerile, dar şi pentru a petrece câteva zile de vacanţă la Piteşti alături de familie şi prietenii săi din copilărie. Vacanţa va continua apoi dincolo de Atlantic, alături de Consuelo, copii, părinţi şi socri.
La două săptămâni după ultima vizită în România, Adrian Mutu a revenit acasă. De data asta, primul drum făcut după aterizarea la Bucureşti a fost la Piteşti, acolo unde „Briliantul” va petrece câteva zile de vacanţă alături de părinţi şi prieteni. Mutu părăseşte ţara la finele acestei săptămâni, când, alături de ambii părinţi, va pleca la Florenţa, de unde, cu familia reunită, va zbura, pentru câteva zile, la Miami, acolo unde fotbalistul a achiziţionat recent un apartament foarte aproape de plajă. În formulă completă, familia Mutu va finaliza concediul la Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, la socrii săi.
Ori Fiorentina, ori Anglia!
Chiar şi în condiţiile în care suspendarea sa expiră abia în octombrie, Adrian Mutu este curtat de foarte multe echipe. După Beşiktaş şi Fenerbahce, ultima ofertă vine din Uzbekistan, de la Buniodkor Taşkent, echipă antrenată de Luiz Felipe Scolari şi la care joacă brazilienii Rivaldo şi Denilson.
“Briliantul” nici nu vrea să audă însă despre o eventuală plecare în Asia, chiar dacă preşedintele uzbek Isok Akbarov este dispus să pună la bătaie sume impresionante pentru a ataca sezonul viitor câştigarea Ligii Campionilor Asiei cu Adi Mutu în echipă. Cum viitorul românului la Fiorentina este incert, deoarece gruparea “viola” a anunţat în mai multe rânduri că ar vrea să-l vândă, Mutu este tot mai hotărât, potrivit unor surse apropiate jucătorului, să dea curs ofertei venite de la Manchester City, echipă care doreşte câştigarea titlului în Premier League în stagiunea viitoare.
Şi-a primit invitaţii cu ţuică de Piteşti
Vizita la Piteşti a fost programată la ultima sosire în ţară. Cum a ajuns acasă, Adi Mutu i-a anunţat pe cei mai buni prieteni, Ionuţ Luţu şi fostul său coleg de la FC Argeş, Jean Barbu. Spiridon Mutu a fost cel care s-a ocupat de grătar. Ca o gazdă bună, Adi Mutu şi-a întâmpinat prietenii încă de la poartă cu ţuică de Piteşti. „I-a fost dor să facă un grătar acasă. Are treabă la Piteşti unde vrea să rezolve nişte probleme de afaceri”, a povestit un apropiat al „Briliantului”.
Nu merge în Canada
Chiar dacă avocaţii au cerut o derogare din partea FIFA, Adrian Mutu nu a obţinut permisiunea să evolueze în meciurile amicale ale Fiorentinei disputate pe perioada suspendării. În aceste condiţii, gruparea “viola” a anunţat că Adi Mutu nu va face deplasarea cu echipa în turneul din Canada, acolo unde Fiorentina va susţine câteva amicable în cursul săptămânii viitoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu