Cazul “Mutu şi pastila de slăbit” se complică. Poliţistul care ar fi trebuit să cerceteze un dosar de spălare de bani în cazul firmelor care au adus în România medicamentul respectiv a fost arestat.
Conform unor surse din DNA, ofiţerul Cătălin Berti Stanciu era delegat la DIICOT şi a avut anul trecut în lucru un dosar penal de spălare de bani a două firme: Radix SRL şi ARP Farm. Ultima societate ar fi importat şi distribuit, prin intermediul Radix, mai multe medicamente, printre care şi “pastila de slăbit”, ca să nu mai plătească anumite taxe către stat. Acelaşi medicament i-a provocat probleme şi fotbalistului Adrian Mutu la sfârşitul lunii ianuarie, anul acesta.
Pe 26 aprilie, patronul de la Radix i-a oferit lui Stanciu 10.000 de euro ca să muşamalizeze cazul. Banii i-au fost trimişi de patron prin managerul firmei, Emanuel Niţă. Se pare însă că poliţistul nu s-a ţinut de cuvânt şi afaceristul “l-a dat în gât” la DNA. Stanciu a fost arestat pentru 15 zile de Curtea de Apel Bucureşti pentru luare de mită.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu