Tifosii viola s-au săturat de atacantul roman, pe care l-ar dori alungat la finele sezonului, indiferent de decizia Tribunalului Antidoping. Site-ul firenzeviola.it a lansat azi un sondaj în rîndul fanilor, care sînt întrebaţi cine ar trebui să plece din echipa lui Cesare Prandelli, avînd de ales între 5 nume: Vargas, Frey, Mutu, Montolivo şi Gilardino.
Cele mai multe voturi le-a adunat Mutu, care conduce detaşat în opţiunile suporterilor toscani, cu 77,68%, fiind urmat de Frey cu 10,71%, Vargas cu 8,93% şi Montolivo cu 2,68%, în timp ce Gilardino n-a primit nici un vot. Atlfel, procesul în "cazul sibutramina" a intrat în a doua fază, după ce avocaţii au depus ieri raportul şi probele ştiinţifice întocmite de doi specialişti în farmacologie şi chimie alimentară. Decizia finală în privinţa eventualei suspendări a lui Mutu va fi luată în săptămîna de după Paşte.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu