Cazul "Sibutramina" poate avea consecinţe mult mai grave pentru Adrian Mutu. Experţii CONI caută o nouă legătură între român şi drogurile sociale!
În urmă cu câteva zile, avocatul italian care-l apără pe Adrian Mutu în speţa sibutramina, Paolo Rodella, s-a destăinuit unui coleg de breaslă, unul dintre avocaţii care l-au reprezentat pe Mutu în scandalul "Cocaina" de la Chelsea. Este vorba despre Michelle Colucci. Din spusele lui Paolo Rodella, ProSport a aflat în exclusivitate că aduc un nou punct de vedere asupra situaţiei lui Adi Mutu. "Totul este pus la punct ca Mutu să nu fie judecat ca recidivist. Problema este însă că experţii care deţin probele de urină nu se limitează la sibutramină. Caută să dovedească faptul că Mutu a consumat droguri sociale. Din păcate, aşa cum ştim şi noi, ştie şi CONI, sibutramina se află pe o listă foarte scurtă a substanţelor care, consumate, maschează cocaina!", este ceea ce i-a spus Rodella lui Colucci.
Cariera lui Mutu se poate încheia
Surse din CONI au confirmat pentru ProSport faptul că probele luate lui Mutu cu ocazia celor două controale antidoping, care au relevat prezenţa sibutraminei în corpul atacantului Fiorentinei, se află încă la analize şi că procurorul care a participat la recenta audiere a lui Mutu caută să aducă spre agravanta acuzare faptul că Mutu nu s-ar fi oprit din a consuma droguri sociale. Dacă această situaţie este reală, există şanse puţine ca laboratorul care analizează probele prelevate de la Mutu să nu dovedească asta, dat fiind că prin prisma utilării este unul dintre primele trei din lume! Dacă se dovedeşte că Mutu a consumat droguri sociale, cariera sa este practic încheiată, suspendarea care îl paşte urmând să fie una de mai mulţi ani, dacă nu chiar poate să-l scoată din viaţa sportivă.
3 ani a petrecut Mutu in Serie A la prima sa experienta, cu opriri la Inter, Verona si Parma
Totul a început cu Coco
Primul prieten pe care Mutu şi l-a făcut în Italia, când s-a transferat la Inter Milano, l-a influenţat negativ
Dincolo de partea ştiinţifică a cazului "Mutu", în Italia există şi martori care susţin că Mutu consuma cocaină încă de la prima sa experienţă în "Il Calcio".
Când a venit la Inter, în 2000, Mutu a devenit foarte repede bun prieten cu Francesco Coco, care pe atunci era internaţional de tineret italian şi un foarte promiţător fotbalist. Despre Coco, folclorul din Serie A susţine că s-a stins din cauza vieţii extrasportive picante, din care nu lipseau petrecerile asezonate cu droguri sociale. Prieteni foarte buni o vreme, Mutu şi Coco au fost despărţiţi însă de conducerea interistă, care l-a trimis pe Mutu la Verona, tocmai în ideea că amiciţia celor doi le afecta amândurora cariera.
Se pare că Mutu a păstrat însă legătura cu Coco în continuare, cu care a rămas prieten chiar până la despărţirea de Italia, survenită odată cu transferul de la Parma la Chelsea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu