"Imi pare rau pentru Mutu, legea e lege"

În exclusivitate pentru „ring”, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi-a exprimat opinia legată de situaţia lui Adrian Mutu, dar şi îngrijorarea faţă de ameninţarea tot mai mare a dopingului asupra sportului

Domnule Morariu, aţi fost rezervat în declaraţiile legate de situaţia lui Adrian Mutu...
Asta deoarece noi (COSR – n.r.) nu avem nicio legătură cu acest caz al fotbalistului. Este o anchetă exclusivă a forurilor abilitate din Italia, inclusiv a Comitetului Olimpic Naţional din Italia (CONI). În asemenea situaţie, noi nu putem face nimic. Şi, sincer, nici nu dorim să ne implicăm în vreun fel. Colegii noştri de la CONI îl judecă şi vom vedea decizia finală.

Totuşi e vorba de un sportiv român.
E vorba de un sportiv român acuzat că a trişat sportul. Or, în această situaţie, legea e lege! Dopingul este o umbră aruncată peste sportul mondial, iar în astfel de situaţii trebuie să fim extrem de drastici! Când te dopezi, te dopezi. Nu e loc de întoarceri, de negocieri, de discuţii.

Este dopingul un fenomen atât de periculos pe cât lăsaţi să pară?
Fără dubii. Tocmai de aceea suntem cu toţii atât de stricţi. Din păcate, sportivii nu înţeleg că nu trişează doar fenomenul; în primul rând se păcălesc pe ei înşişi. Sănătatea lor, fizică şi mentală, este pusă într-un real pericol şi e păcat că mulţi cred că astea sunt doar vorbe goale. Pentru o bucurie de moment, mulţi atleţi îşi riscă sănătatea şi cariera. Şi trist este că există şi antrenori, medici, manageri care încurajează aceste practici.

„Vreau controale şi în fotbalul românesc!”
Dacă sunteţi atât de drastic, de ce nu faceţi nimic pentru reintroducerea controalelor antidoping şi în fotbalul de la noi?
Aici este, într-adevăr, o problemă. Am observat cu toţii că nu au mai fost făcute astfel de controale. Însă trebuie să clarificăm: problema dopingului şi a controalelor antidoping nu este de competenţa COSR! Ele sunt sub jurisdicţia Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), care este un organism independent, iar noi – aşa cum e şi normal să fie – nu putem interveni acolo sub nicio formă.

E un răspuns evaziv. Nu faceţi decât să accentuaţi nuanţa de „tabu” a acestei situaţii.
Personal, îmi doresc să existe controale antidoping şi în fotbalul românesc. Şi, cu siguranţă, ele vor fi pe viitor. Din câte ştiu, ANAD face controale prin sondaj, iar Federaţia Română de Fotbal nu trebuie să facă rabat sub nicio formă de la aceste controale. Trebuie să beneficieze de acelaşi tratament, ca toate celelalte federaţii sportive.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com