Dinu îl consideră pe MUTU singurul fotbalist care poate crea ceva neprevăzut
Piţurcă este mai realist şi simte mai bine jocul decât Van Basten, Domenech şi Donadoni, spune „mister“
Cornel Dinu a acceptat să vorbească despre echipa naţională. Despre trecut, prezent şi despre viitorul apropiat.
Jucători precum MUTU , Florentin Petre sau Marius Niculae au fost sub comanda dumneavoastră la Dinamo…
Sunt mai mulţi! Cred că vreo şapte! Mă refer aici la cei trei enumeraţi de tine, la un Marica, Radu Ştefan, Contra şi Tamaş. Eu au o şansă acum să demonstreze. S-a tot vorbit de aşa-zisa „Generaţie de Aur“. Eu nu accept acest adjectiv exagerat. A fost o echipă creată înainte de 1990. Atunci se mai făcea fotbal la centrele de copii şi juniori. Şi mai erau două echipe, Dinamo şi Steaua, care jucau la acelaşi nivel cu trupele mari ale Europei. Revenind la numele rostite de tine, pot spune că Petre şi Mutu au confirmat, în timp ce despre Marius pot spune că şi-a revenit. Toţi trei sunt inteligenţi. Ei trebuie să marcheze şi o vor face.
Apropo de Mutu, el poate fi decisiv la acest turneu final?
Este singurul care poate inventa. Poate fi decisiv! Lui o să-i fie mai greu cu Italia. Se închid bine. Au două linii de câte patru fotbalişti, care, dacă funcţionează, seamănă cu careurile romane. Aşa au fost mereu şi au câştigat.
După Revoluţie a urmat un exod masiv. Acum nu m
ai avem calitate şi nici ce să mai exportăm. Singurii care joacă la nivel înalt sunt Mutu şi Chivu "
sursa
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu