Luca Spaziani, avocatul chelnerului kosovar Racaj Berat (28 de ani), bătut de Adrian Mutu la sfarşitul lunii trecute, in barul "Full Up" din Florenţa, susţine că jucătorul roman nu i-a cerut incă scuze clientului său pentru corecţia fizică pe care i-a aplicat-o.
Luca Spaziani: Nu, nici fotbalistul Adrian Mutu şi nici un oficial al Fiorentinei nu şi-au cerut scuze pentru ceea ce i-a făcut lui Racaj, clientul meu.
Nu m-am întâlnit până acum faţă în faţă cu Mutu, am discutat doar cu avocatul lui, o singură dată, la termenul de săptămâna trecută al procesului.
Care este situaţia clientului dumneavoastră în acest moment?
Este în Italia, dar nu se poate duce la serviciu pentru că se află în convalescenţă. Din cauza leziunilor suferite, are nevoie sigur de peste 20 de zile de recuperare. Chiar dacă rănile fizice vor fi reparate, el a suferit un şoc şi ar putea avea nevoie de consiliere psihologică. Viaţa lui Berat nu va mai fi la fel, deoarece are nevoie de operaţie, pentru a i se îndrepta răul făcut prin acele lovituri.
Spune că nu i-a cerut bani fotbalistului
Presa română şi cea italiană au scris că Berat are nişte rude periculoase, care ar vrea să se răzbune...
Racaj nu e cetăţean italian, e kosovar, şi toţi, când aud de unde e, cred că acolo oamenii se împuşcă pe străzi. Poate are câţiva prieteni mai neortodocşi, dar toţi avem. El e un băiat bun, care-şi vedea de treabă. Lucra legal în Italia şi nu a mai avut probleme până la acest incident. S-a înţeles bine cu italienii şi ei cu el.
Mulţi au speculat că el l-ar fi provocat pe Mutu pentru a-l stoarce de bani.
Până în acest moment, nu s-a pus problema de a solicita bani, în afară de achitarea sumei necesare spitalizării, cum e normal. Noi credem că soluţia ar fi ca Mutu să-şi ceară scuze şi să-şi recunoască fapta. Ar fi un prim pas spre reconcilierea părţilor. Problema e deschisă şi rezolvarea va veni din partea justiţiei. Suntem conştienţi că va mai dura ceva timp până se va ajunge la o soluţie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu