Adrian Georgescu: Fără Mutu

Nu mai vreau să fiu reprezentat de Adrian Mutu. Nici pe terenul de fotbal, nici în luptele patriotice matinale cu albanezii. Nu pentru că aş fi mai bun decât el, mai breaz sau invidios, cred însă că Adrian Mutu nu se poate reprezenta decât pe sine însuşi. E titularul naţionalei unei ţări cu un singur locuitor.

Desigur, la nici 32 de ani, e încă un bun jucător de fotbal. Revenirea lui pe teren ar fi, în termeni de contabilitate, un câştig. Da, încă poate face diferenţa pe teren, numai că acea diferenţă ar fi deja o afacere privată între el şi tabela de marcaj. Ar fi ca şi cum am naturalize un fotbalist bun din altă ţară sau nici măcar atât. Nu vreau să spun prin asta că Mutu ar fi un apatrid sau că n-ar fi român. Dimpotrivă, el reprezintă o mare parte din România, numai că este acea parte care, cu orice risc, ar trebui lăsată în urmă.

Nu scriu aceste rânduri ca ziarist, ele sunt teribil de personale, de aici şi lipsa exprimărilor de genul “autorul acestor rânduri”. Ideea este următoarea: de la un timp, Adrian Mutu îmi e perfect indiferent. Din acest motiv nu-l pot compara în niciun chip cu Hagi, pentru că, dincolo de statistici şi de împlinirile personale ale celor doi, rămân senzaţiile. Or, când Hagi avea mingea la picior, oriunde ar fi jucat, el mă făcea să-mi ţin răsuflarea. În acelaşi timp, Mutu nu mă mai face demult nici să oftez. M-am obişnuit cu absenţa lui, aşa cum te obişnuieşti cu dispariţia din viaţa ta a colegilor din şcoala generală sau a prietenilor din cartierul în care ai copilărit. La ce duc aceste reîntâlniri, peste ani? La o bere băută în grabă şi la o promisiune nicicând ţinută.

Cifrele pot măsura multe, nu însă şi capacitatea unui om de a se face iubit. Când un stadion, din România sau de aiurea, va striga în cor “I love you, Mutu!”, vom putea vorbi despre el ca despre un lider a cărui lipsă se simte. Până atunci, încercaţi să vă imaginaţi cum va arăta meciul său de retragere, unde se va juca, cine va participa şi ce vor scanda oamenii. Nu-i aşa că nu puteţi? O fi pentru că, în cazul lui, orice meci poate fi şi ultimul?

De fapt, Mutu s-a retras oficial după acel 0-5 cu Serbia, în cârciuma lui Buturovici. De atunci, de când el a ales să plece în loc să stea alături de cei învinşi, niciun gol de-al său pentru România nu mă mai poate bucura, indiferent de ce-ar aduce. Iar fără această bucurie, fotbalul nu mai înseamnă nimic.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com