Sinişa Mihajlovici, antrenorul Fiorentinei, îşi pune toate speranţele în Adrian Mutu (31 de ani). După accidentarea lui Stevan Jovetici, “Briliantul” a rămas singurul jucător de creaţie din lotul formaţiei toscane.
Importanţa lui Adrian Mutu a crescut brusc în ochii conducătorilor Fiorentinei săptămâna trecută, când muntenegreanul Stevan Jovetici (20 de ani) a suferit o ruptură a ligamentelor genunchiului drept, din cauza căreia va absenta cel puţin cinci luni. “Pe Mutu eram dispuşi să-l vindem, dar acest lucru nu mai este valabil acum. Adrian a devenit indispensabil”, a declarat preşedintele Andrea Della Valle. De aceeaşi părere e şi antrenorul Sinişa Mihajlovici.
Contra Cataniei, pe 31 octombrie
“Jovetici reprezintă o pierdere grea. Mutu îl poate înlocui cel mai bine. Aştept cu mare nerăbdare revenirea românului pe gazon şi sper să mă ajute să câştigăm pe terenul fostei mele echipe, Catania”, a afirmat tehnicianul sârb, care a demisionat de la formaţia siciliană pe 24 mai anul acesta. Partida la care se referă Mihajlovici se va disputa pe 31 octombrie, în etapa a 9-a a campionatului italian, la doar două zile după ce lui Mutu îi va expira suspendarea pentru consum de sibutramină.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu