După o perioadă lungă de tăcere, atacantul Fiorentinei recunoaşte că nu a procedat corect la finalul meciului cu Serbia şi speră să revină din toamnă la prima reprezentativă Depistat pozitiv şi suspendat la un control antidoping, în luna ianuarie, Adrian Mutu s-a închis în el şi nu a mai dat nicin fel de declaraţii presei din România. După lungi insistenţe însă, „Briliantul" a acceptat să răspundă pentru „Adevărul" la o serie de întrebări. Te-a sfătuit cineva să iei acea substanţă? Nu! Eu am luat acele pastile, nu am luat sibutramină. Nu aveam nevoie de această substanţă. Unde consideri că ai greşit? Cum ţi-am spus, am greşit că nu am anunţat doctorul. Ai reuşit să vorbeşti cu reprezentanţii firmei producătoare a acelor pastile? Spuneai că vei acţiona în justitiei. Nu am ce să vorbesc cu nimeni. Avocaţii se ocupă de aceasta problemă. Cristi Chivu declara că ai fost întotdeauna obsedat de siluetă şi că luai mereu pastile ca să mergi des la toaletă pentru a-ţi menţine supleţea, dar că în acel caz ai nimerit pastila greşită. Esti surprins de spusele lui de la momentul respectiv sau e chiar aşa? Obsedat e mult spus. Foarte atent, da. De aceea, de zece ani încoace, am aceeaşi greutate. Cred că un fotbalist trebuie să fie atent la acest lucru şi să încerce să rămână la greutatea la care se simte cel mai bine atunci când joacă. Atâta tot. În presa italiană a apărut informaţia că, în urma suspendării tale, ţi s-a redus drastic salariul şi că ai lua 3.000 de euro pe luna. Te descurci la capitolul finanţe sau eşti afectat şi pe fond de criză generală? Încă nu mi s-a redus salariul, ne judecăm. Colegiul arbitral va decide în curând. La capitolul finanţe, nu mă plâng. Adrian Mutu -Data naşterii: 08.01.1979. -Locul naşterii: Călineşti, Argeş. -Echipe la care a jucat: FC Argeş (1996-1999), Dinamo (1999-2000), Inter Milano (2000), Verona (2000-2002), Parma (2002-2003), Chelsea (2003-2004), Juventus (2005-2006), Fiorentina (din 2006). -La echipele de club la care a evoluat a marcat 159 de goluri în 385 de meciuri. -La naţionala României are 67 de selecţii şi 29 de goluri. -Trofee câştigate: Campionatul şi Cupa României cu Dinamo în 2000 (a jucat doar în prima jumătate a sezonului). „Marica nu trebuie să lipsească de la naţională" Ciprian Marica este unul dintre atacanţii de bază ai naţionalei Te vom vedea la echipa naţională din toamnă sau nu? După ce îmi va expira suspendarea, din partea mea nu vor fi probleme. Te-a sunat Răzvan Lucescu de când eşti suspendat? Nu m-a sunat. Selecţionerul declarase în presa ucraineană că nu te va mai convoca la naţională, iar când ştirea a fost preluată în presa din România a negat că ar fi afirmat aşa ceva. Crezi că mai eşti dorit la lot? Se scria că şi Marica a fost pus pe liber după ce a sărit în apărarea ta. Ai discutat cu el pe această temă? Nu ştiu dacă sunt dorit sau nu! Cu Marica vorbesc tot timpul, dar nu am discutat pe această temă. Nu văd un atacant român mai bun ca Marica. Joacă unde joacă şi cred că trebuie chemat tot timpul la echipa naţională dacă e în formă. De ce Lucescu jr se fereşte să vorbească despre tine în presa naţională? Consideri că a greşit el faţă de tine sau tu faţă de el? Întrebaţi-l pe el. Am greşit faţă de Răzvan că nu l-am anunţat că plec din cantonament după meciul cu Serbia. Am procedat aşa, fiindcă eram supărat din cauza rezultatului înregistrat în acea partidă. Celebrul poet Adrian Păunescu a spus că Răzvan Lucescu greşeşte în cazul tău şi că va face tot ce-i stă în putinţă să te readucă la naţională, aşa cum a procedat cu Hagi, şi să te împace cu Răzvan chiar la el acasă. Te-ai fi aşteptat la un asemenea gest? Nu m-am aşteptat, dar domnul Păunescu a avut de-a lungul timpului multe cuvinte frumoase în favoarea mea şi pentru asta îi mulţumesc. Ce şanse de calificare avem la Europenele din 2012? Avem şanse, dar este foarte important să se înceapă bine această campanie, cu un şir de victorii. Asta cu atât mai mult cu cât grupa României este una destul de grea. La ce echipă vrei să-ţi închei cariera? Borcea era convins că vei juca ultima oară pentru Dinamo. Sincer, mi-ar plăcea să joc la Dinamo încă o dată şi să mă retrag acolo. Vom vedea ce va fi. Cronologia unui an cu foarte multe probleme -31 iulie 2009. Apelul lui Mutu împotriva sumei solicitate de Chelsea, 17 milioane de euro, este respins de TAS. -2 septembrie 2009. Suferă o microleziune fibrilară la coapsa dreaptă şi nu poate juca cu Franţa şi cu Austria în preliminariile CM. Însoţeşte totuşi echipa la Paris, dar pleacă de pe bancă în repriza secundă, deoarece avea rezervare la un restaurant din Capitala Franţei, unde îl aştepta soţia sa. -3 septembrie 2009. Se împacă cu fraţii Becali, care vor să-l apere împotriva deciziei TAS privind datoria la Chelsea, iar peste o săptămână face recurs, sentinţa iniţială fiind blocată. -7 octombrie 2009. În săptămâna premergătoare meciului cu Serbia este surprins de paparazzi, alături de Adrian Cristea şi două fete, în miezul nopţii, la restaurantul „Doi Cocoşi". -10 octombrie 2009. Ia cartonaş galben cu Serbia, pentru că a şutat în minge după fluierul arbitrului, şi este suspendat pentru partida cu Feroe, fiind bănuit că n-a vrut să joace în acest meci. Noaptea părăseşte cantonamentul naţionalei fără aprobarea selecţionerului Răzvan Lucescu, pentru a participa la o petrecere cu un interlop din Novi Sad. Acest incident a determinat ruptura cu echipa naţională. -21 octombrie 2009. Face un meci mare pentru Fiorentina, marcând două goluri şi reuşind o pasă de gol în victoria cu 4-3 de la Debrecen, din Liga Campionilor. -11 decembrie 2009. Este acuzat că ar fi lovit un cetăţean libanez la ieşirea dintr-un club din Florenţa, la ora 2.00 dimineaţa, dar spune că era în legitimă apărare. Fiorentina îl amendează cu 16.500 de euro. -5 -21 ianuarie 2010. Marchează şapte goluri pentru Fiorentina în cinci partide, fiind omul numărul 1 al echipei italiene. -28 ianuarie 2010. Este depistat pozitiv la un control antidoping cu substanţa sibutramină şi suspendat provizoriu. -24 martie 2010. Paparazzii îl surprind ieşind din acelaşi hotel de lux cu Bianca Drăguşanu, despre care se spune că l-ar fi vizitat şi în Italia. -17 aprilie 2010. Sare din nou la bătaie în parcarea altui club din Florenţa, la ora 2.00 dimineaţa, motivând că doi cetăţeni s-au luat de el. -19 aprilie 2010. Este suspendat nouă luni pentru dopaj. -28 aprilie 2010. Fiorentina anunţă că îi va înjumătăţi salariul pe perioada suspendării. -20 mai 2010. Vine într-o vizită-fulger în România şi chefuieşte până la 3 dimineaţa alături de manelistul Adi Minune. -1 iunie 2010. Pleacă în vacanţă la Miami, împreună cu familia, unde aşteaptă ca impresarii să-i rezolve problemele. -15 iulie 2010. În cantonamentul de la Cortina, Mutu începe oficial al cincilea sezon în tricoul Fiorentinei. -21 iulie 2010. Fiorentina încearcă să obţină o derogare pentru ca Mutu să poată juca măcar în meciurile amicale. -31 iulie 2010. Jurnaliştii italieni îl declară revelaţia primelor două săptămâni de pregătire. -7 august 2010. Antrenorul Sinişa Mihajlovici şi preşedintele toscanilor, Andrea Della Valle, îl declară pe Mutu netransferabil.
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu