Declaraţii incredibile făcute de Adrian Mutu conform Fanatik la adresa tehnicianului echipei naţionale, Răzvan Lucescu. După ce în urmă cu cîteva zile Mutu a acordat un interviu cotidianului Adevărul în care spunea că-şi cere scuze pentru plecarea din cantonament după meciul cu Serbia şi că-şi doreşte să revină la echipa naţională, atacantul Fiorentinei spune că nu-l mai interesează naţionala pentru moment!
"Oamenii care-l cunosc bine pe Răzvan mi-au transmis că nu dă niciodată înapoi. Ţine mult la disciplină, la grup, dar e extrem de orgolios. Aşa a făcut şi la echipele de club pe unde a fost, unde i-a dat afară, fără nici o remuşcare, pe cei care au călcat pe bec. Cu orice risc! Aşa e probabil şi în cazul meu, iar prietenii m-au sfătuit să-mi văd de treaba mea, să mă antrenez pentru a reveni puternic în circuit şi să nu mai mă gîndesc la naţională. Cel puţin cît e Răzvan selecţioner.
Dacă nimeni de la naţională nu mi-a dat un semn de viaţă de cînd sînt suspendat, e clar să nu mai au nevoie de mine în loc. Nu contează, pentru că Răzvan oricum nu mai stă mult! La ce orgoliu are, dacă nu sînt rezultate, pleacă singur sau, cum a spus, cînd calificarea e compromisă matematic se retrage", a spus Mutu conform Fanatik, mai multor apropriaţi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu