Rămâne Răzvan surd la visul lui Mutu?

"Briliantul" şi-a declarat încă o dată dorinţa de a reveni sub tricolor. Antrenorii de la lot salută atitudinea pozitivă adoptată de vedetă.

Deşi se află în dizgraţia selecţionerului Răzvan Lucescu, Adrian Mutu nu şi-a luat gândul de la echipa naţională a României. Într-un interviu acordat ieri cotidianului "Adevărul", atacantul legitimat la formaţia italiană Fiorentina a repetat faptul că a greşit când a părăsit cantonamentul tricolorilor de la Belgrad, după acel 0-5 cu Serbia, fără să anunţe pe nimeni din staff, şi a precizat că, din partea lui, nu va fi nicio problemă să vină la lot, în cazul în care va fi convocat.


"E de apreciat ce a spus"

"Selecţionerul nu m-a sunat deloc. Nu ştiu dacă mai sunt dorit sau nu la lot. După ce îmi va expira suspendarea, din partea mea nu vor fi probleme. Am greşit faţă de Răzvan că nu l-am anunţat că plec din cantonament după meciul cu Serbia. Am procedat aşa fiindcă eram supărat din cauza rezultatului înregistrat în acea partidă", a zis "Brilantul".

EVZ a dorit să afle reacţia celor care vor decide soarta acestuia. Răzvan Lucescu nu a dorit să comenteze. În schimb, Bogdan Stelea, unul dintre secunzi, s-a arătat plăcut surprins de atitudinea jucătorului.

"Din punctul meu de vedere, e de apreciat ce a spus Mutu. Nu sunt însă eu în măsură să spun dacă el ar putea fi convocat sau nu la naţională, doar selecţionerul decide asta", a declarat Stelea ieri, pentru EVZ.

"Nu ştiu dacă Adi Mutu va reveni la lot, asta depinde de multe lucruri. În primul rând, el trebuie să revină pe teren. Până când nu-i va expira suspendarea, n-are rost să vorbim despre Mutu", ne-a spus şi Ştefan Iovan, celălalt "asistent" al lui Lucescu.

Ar reveni abia anul viitor

N-ar fi exclus ca, până la urmă, Adi Mutu să fie iertat de selecţioner, mai ales că odată cu apropierea debutului în viitoarelor preliminarii va creşte presiune din partea impresarilor jucătorului. O eventuală revenire s-ar putea produce abia anul viitor.

România va debuta pe 3 septembrie în noua campanie, când va întâlni, la Piatra-Neamţ, Albania, iar apoi va juca împotriva Belarusului (7 septembrie) şi a Franţei (9 octombrie), ambele meciuri în deplasare.

"Briliantul" va reveni pe teren abia în noiembrie, când îi expiră suspendarea.

"E de apreciat ce a spus Mutu. Nu sunt însă eu în măsură să spun dacă el ar putea fi convocat."
BOGDAN STELEA, antrenor secund la echipa naţională a României

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com