Apelul tău direct sau indirect publicat sub formă de interviu în Click! şi adresat suporterilor care te detestă - eu nu mă număr printre ei, ci doar printre criticii tăi constructivi - nu a impresionat. Vezi reacţia, în fond lipsa ei, lui Răzvan Lucescu. Căci a lui Ionuţ Lupescu, a fost destul de fermă, tranşantă. Apoi citeşte opinia suporterilor echipei naţionale de pe diverse forumuri, dacă ai muşchi şi forţă-n oase. Eşti ca în celebra poveste cu ciobanul care dă alarma falsă cu lupul la oi, şi care când a venit lupul a luat-o-n freză. Cine să te mai creadă!? Sincer să fiu eu, merg într-o mare măsură în pocăinţa ta...vremelnică. Simţi că ai nevoie de naţională. Poate şi ea de tine. Dar nu de Mutu acela impertinent, insolent şi impotent de pe terenul din Belgrad, de unde ai plecat direct într-o discotecă din Novisad, să-ţi îneci amarul, avem noi nevoie. Ci de băiatul devotat, care dă tonul echipei în lupta pentru culorile ţării dezinteresat şi ambiţios, aşa cum sunt şi au fost sârbii în meciul cu noi. Lumea nu te mai crede. Cenuşa ta, precum vezi, presărată pe gelul din părul tău e confundată de români mai degrabă cu un praf alb de var, care se pune pe gazon, nu se trage pe nas. Cine mai crede că tu poţi redeveni fecioară, dintre români, cu atâtea antecedente?, penale chiar?! Mie mi se pare, dar într-o proporţie miculuţă, că şi Răzvan e victima propriului său orgoliu şi că aici e o treabă naţională în care presoana e mai puţin importantă. Dar dacă el şi-a asumat răspunderea de a ne califica fără tine, e treaba lui. Numai că aici e-n joc naţionala noastră, nici a ta, Mutule, nici a Luceştilor în veacul veacurilor! Eu sunt convins că naţionala are nevoie de Mutu, dar nu de cel de azi, devorat de patimi satanice, de vicii occidentale, ci de Mutu acela pur şi simplu care vine din trivalea Piteştiului, nesofisticat, direct cu driblig fascinant şi cu fente dobriniene... de el avem nevoie, noi, Adi! Mai poţi deveni acelaşi? Eu cred că da, dar Răzvan hotărăşte. Noroc bun!
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu