Revine Mutu? "Răzvan va ceda!"

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, este convins că Lucescu jr îl va chema din nou pe Mutu la naţională. Pe de altă parte, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, are o atitudine pesimistă, în timp ce Mircea Sandu adoptă o poziţie diplomată în problema "Mutu".

"Dacă Mutu a zis că îşi doreşte să revină la echipa naţională, este chiar un băiat deştept. El realizează că are nevoie de echipa naţională. Dacă o să-l mai cheme Răzvan? Sincer, eu cred că o să cedeze şi o să-l cheme, pentru că Răzvan are mare nevoie de Mutu la naţională", spune preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, care se declară necondiţionat de partea ideii revenirii lui Mutu printre tricolori. La polul opus se situează Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, care consideră că regretele exprimate de Mutu deunăzi în interviul acordat ziarului Adevărul nu sunt suficiente şi că explicaţiile oferite pentru faptul că a părăsit, după 0-5 cu Serbia în Belgrad, hotelul echipei naţionale sunt ciudate.

Naşul: "Eu am ţinut legătura cu Mutu"

"E bizar cum încearcă să justifice Mutu acel episod. Nu avea voie să plece, iar dacă spune că a plecat că era supărat, nu ajunge. Oricum, subiectul reprezentat de Mutu nu e de primă importanţă. Ne aşteaptă trei meciuri de o însemnătate majoră în preliminariile CE 2012. La acestea trebuie să ne gândim acum", spune Lupescu. La rândul său, preşedintele FRF, Mircea Sandu, se declară cumva favorabil ideii revenirii lui Mutu la lot, dar nu o afirmă răspicat: "Am spus mereu că Mutu e un jucător de valoare, care ar putea juca pentru România, dar e responsabilitatea lui Răzvan pe cine convoacă şi pe cine nu. Selecţionerul trebuia să anunţe clar sancţiunea pentru Mutu şi nu s-ar mai fi iscat atâtea controverse. Eu am păstrat legătura cu Mutu. Vorbim când şi când la telefon. Nu suntem supăraţi". Lucescu jr nu a putut fi contactat ieri.

Am greşit faţă de Răzvan că nu l-am anunţat că plec din hotelul naţionalei din Belgrad. Când îmi va expira suspendarea, din partea mea nu vor fi probleme să joc din nou la echipa naţională
Adrian Mutu, (declaraţie făcută într-un interviu acordat ziarului Adevărul)

Mutu este un băiat deştept, cum să nu vrea la naţională? Răzvan o să-l cheme din nou
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

Ce facem dacă după o înfrângere ne supărăm cu toţii şi plecăm la discotecă să bem?
Ionuţ Lupescu, director general FRF

Gilardino anticipează un Mutu în formă
Atacantul Fiorentinei, Alberto Gilardino, a spus că Adrian Mutu îşi doreşte foarte tare să revină cât mai repede pe teren. "Adrian are o dorinţă nebună de a reveni pe teren. După expirarea suspendării, îl vom vedea pe adevăratul Mutu. Trebuie să avem o evoluţie bună în primele două luni, apoi vom vedea. Din noiembrie revine şi Mutu", a afirmat Gilardino. Suspendarea "Briliantului" va expira în luna octombrie.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com